DISTRIBUIȚI
CNN

Peste 20 de indivizi înarmaţi au jefuit o bancă dintr-un orăşel brazilian miercuri, luând ostatici, schimbând tiruri de armă cu poliţia pe străzi şi ucigând o persoană, înainte de a reuşi să scape într-un convoi de maşini, relatează Reuters, potrivit agerpres.   

Atacul, care s-a produs în primele ore ale oraşului Cameta, a fost al doilea astfel de jaf în tot atâtea zile în Brazilia, marcând o escaladare în amploarea, organizarea şi agresiunea jafurilor bancare.


Citește și : Sri Lanka se pregăteşte să dea piept cu un alt ciclon puternic. Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi!

În atacul de miercuri, un grup de bărbaţi, înarmaţi cu arme de mare calibru, a pătruns într-o filială a Banco do Brasil SA, a anunţat ministerul de securitate din statul Para.

În imaginile postate pe social media se poate vedea un schimb de focuri pe străzile oraşului. Atacatorii au ucis unul dintre ostatici în timpul jafului, a adăugat ministerul, în timp ce un alt locuitor din zonă a fost împuşcat în picior şi se află în stare stabilă la spital.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să liniştească familia tânărului care şi-a pierdut viaţa”, a postat pe Facebook primarul din Cameta, Waldoli Valente.

Ministerul securităţii din statul Para a mai anunţat că a găsit un vehicul folosit de atacatori abandonat în afara oraşului, cu explozibili în interior. Atmosfera este calmă acum în oraş, poliţia urmând să primească întăriri pe cale aeriană şi maritimă.

Nu se ştie pentru moment exact cât de mulţi ostatici au fost luaţi şi dacă toţi au fost eliberaţi. Autorităţile nu au informat, de altfel, nici ce sumă de bani a fost furată din bancă.

Brazilia are o istorie lungă de jafuri bancare, iar marile instituţii de creditare s-au luptat în ultimii ani cu un val de jafuri violente.

Totuşi, asociaţia de lobby bancar Febraban susţine că numărul jafurilor bancare a scăzut cu 48,35% faţă de perioada similară a anului trecut, în primele nouă luni ale lui 2020 înregistrându-se 47 de atacuri.

Atacul din Cameta a venit la o zi după un jaf similar la o filială a Banco do Brasil din oraşul Criciuma, din sudul ţării.

Atacatorii au detonat explozibili şi au tras cu arme cu calibru mare asupra poliţiei, într-un jaf în care au fost rănite două persoane şi în urma căruia o mare sumă de bani a ajuns pe străzi.

Citește și : Michel Barnier: Următoarele zile vor fi DECISIVE pentru un acord comercial cu UK

Banco do Brasil, un grup controlat de stat, nu a comentat până acum asupra celor două jafuri.

Numărul de crime a scăzut mult în Brazilia după ce preşedintele Jair Bolsonaro şi-a preluat mandatul în 2019, dar între timp a început să crească din nou. În ţară au avut loc 32.298 de crime în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui bilanţ al site-ului de ştiri G1.