DISTRIBUIȚI
AFP

Serbia nu va recunoaşte Kosovo de dragul aderării la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, la Buenos Aires, ministrul de externe sârb Ivica Dacic, informează agenţia de presă MIA, potrivit agerpres.

Aflat în capitala argentiniană pentru a participa la inaugurarea unei pieţe cu numele Republica Serbia, şeful diplomaţiei sârbe a reamintit că aderarea ca membru cu drepturi depline la UE reprezintă o prioritate absolută a politicii externe a Belgradului.


Citeşte şi: Ratko Mladic, ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ pentru genocid. A fost evacuat din sala de judecată

”Vrem să ajungem la un acord, dorim o soluţie corectă şi durabilă, dar a fi nevoiţi să recunoaştem acte unilaterale – asta nu vom face niciodată, chiar cu preţul unui eşec al aderării la Uniunea Europeană”, a spus Dacic, într-un discurs rostit la o conferinţă organizată de Consiliul argentinian pentru relaţii internaţionale.

Oficialul sârb a subliniat că ţara sa doreşte să-şi consolideze relaţiile cu toate ţările latino-americane. ”Statele din America Latină şi Caraibe sunt prietenii noştri”, a spus ministrul de externe sârb, care a adăugat că Serbia apreciază consecvenţa cu care ţările în cauză respectă dreptul internaţional, inclusiv suveranitatea şi integritatea teritorială.

Independenţa provinciei sârbe Kosovo, proclamată de parlamentul de la Pristina în februarie 2008, a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale UE. Singurele ţări din blocul comunitar care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia şi Cipru.