DISTRIBUIȚI
afp

Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump, a reacţionat pe reţelele de socializare după votul din Camera Reprezentanţilor, care a aprobat joi, ancheta în vederea unei proceduri de destituire a liderului de la Casa Albă. Ea a postat un citat dintr-o scrisoare adresată de Thomas Jefferson fiicei sale Martha, subliniind că „unele lucruri nu se schimbă niciodată”, potrivit news.ro .

“…înconjurat de duşmani şi spioni care urmăresc şi pervertesc orice cuvânt ce-mi iese pe gură sau orice cuvânt ce îl scriu, şi inventând lucruri acolo unde faptele dau greş”, Thomas Jefferson într-o scrisoare adresată fiicei sale Martha despre viaţa la Washington, D.C. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, tată!”, a scris Ivanka pe reţelele de socializare.


Citește și : Trump condamnă votul din Camera Reprezentanţilor: ‘Cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană’

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a aprobat joi, în sesiune plenară – cu 232 de voturi la 196 -, ancheta în vederea unei proceduri de destituire a lui Donald Trump, care intră astfel într-o nouă fază, publică, relatează AFP.

Aleşii s-au conformat, astfel, consemnelor de vot date de partidele lor.

Aleşii democraţi încearcă să arate că Donald Trump a exercitat presiuni asupra Kievului cu scopul de a obţine informaţii compromiţătoare pentru a-l murdări pe fostul vicepreşedinte american Joe Biden, bine plasat pentru a-l înfrunta în alegerile din 2020.

Preşedintele american dezminte orice încălcare în exercitarea funcţiei şi se declară vizat de o ”lovitură de stat”.

Un fost consilier în domeniul securităţii naţionale de la Casa Albă, John Bolton, a fost convocat săptămâna viitoare la audieri în comisiile din Camera reprezentanţilor însărcinate cu ancheta în cadrul procedurii de destituire a lui Trump.

Citește și : Gruparea jihadiștilor confimă moartea lui al-Baghdadi și își desemnează un nou lider

Locatarul Casei Albe a reacţionat rapid pe Twitter şi a denunţat ”cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din Istoria americană”.

”Este nedrept, anticonstituţional şi fundamental antiamerican”, a denunţat, la rândul său, Casa Albă într-un comunicat.