DISTRIBUIȚI
Daily Express

Numărul sosirilor de migranţi via Turcia, Tunisia şi Algeria este în creştere masivă în Italia, dar rămâne la un nivel sub cel obişnuit al migranţilor veniţi dinspre Libia, a declarat marţi ministrul italian de interne Marco Minniti, citat de AFP. 

Începând de anul trecut, sosirile de migranţi dinspre Tunisia către insula italiană Lampedusa sau vestul Siciliei s-au multiplicat de trei ori, cele dinspre Algeria către Sardinia s-au dublat, iar cele din Turcia către sudul Italiei au sporit cu 63%, a explicat oficialul italian.


În acelaşi timp, numărul sosirilor de migranţi dinspre Libia s-a redus cu 25%, ritmul scăzând masiv în vara acestui an.

Dintre cei 107.000 migranţi sosiţi în acest an pe coastele italiene, 92% au avut ca punct de plecare Libia, 1,7% Turcia, 1,3% Tunisia şi 0,8% Algéria, a explicat Marco Minniti.

”Nu ne aflăm în faţa unor rute alternative, ci a unei consolidări a rutelor deja existente”, a accentuat el.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, numărul sosirilor de migranţi dinspre Turcia a sporit masiv în ultimele săptămâni – 1.400 înregistrate în septembrie, echivalentul totalului înregistrat din ianuarie până în august.

Autorităţile italiene au înregistrat în luna septembrie aproape 6.300 de migranţi (faţă de 17.000 în septembrie 2016) plecaţi din Libia, ceea ce arată că aceasta rămâne ruta principală folosită de migranţi pentru a ajunge în Italia.