DISTRIBUIȚI
La Repubblica

Ipoteza unui guvern format din Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) s-a consolidat luni seară în Italia, cu o serie de declaraţii optimiste şi un ritm strâns al reuniunilor, potrivit agerpres.

La aproape trei săptămâni după ce şeful Ligii (extremă-dreapta), Matteo Salvini, a dinamitat alianţa instabilă creată cu doar 14 luni mai devreme cu M5S, recompunerea peisajului pare pe calea cea bună, notează France Presse.


Citește și : Boris Johnson: Iranul are ocazia să reia dialogul și să înceteze comportamentul distrugător din regiune

Negocierile s-au intensificat între M5S şi PD, principala forţă de stânga, pentru constituirea unui nou executiv, deja denumit ‘galben-roşu’ de presă, şi punerea de acord asupra unui prim-ministru.

‘Sunt optimist în ce priveşte construirea acestui acord, suntem pe calea cea bună. Formarea unui guvern este un lucru serios’, a declarat liderul PD, Nicola Zingaretti, după o scurtă întâlnire cu cel al M5S, Luigi Di Maio.

Zingaretti a dat asigurări că negocierile ‘s-au deschis în cele din urmă pentru un guvern al schimbării’.

Pentru rezolvarea crizei, cele două partide lucrează pe varianta de reconfirmare în funcţie a premierului în exerciţiu, Giuseppe Conte, una din condiţiile puse de M5S. În contrapondere, social-democraţii ar obţine o remaniere completă a echipei guvernamentale.

O altă întâlnire, între Zingaretti, Di Maio şi Conte, a început la 21:00 GMT şi s-a încheiat după patru ore, fără a elimina incertitudinile privind viitorul cabinet.

Conform presei italiene, care citează surse din PD, reuniunea nu a permis ajungerea la un acord nici privind programul de guvernare, nici asupra proiectului de buget pentru 2020.
Alte surse, din interiorul M5S, au dat asigurări că PD nu şi-a clarificat deocamdată poziţia în privinţa lui Conte.

O nouă reuniune între cele două formaţiuni urmează să aibă loc marţi.

În ce-l priveşte, Matteo Salvini a părut să-şi recunoască înfrângerea luni seară. ‘Sunt mândru de alegerea de libertate făcută de Ligă. Putem evita alegerile timp de o lună, un an, dar judecata poporului vine mai devreme sau mai târziu’, a declarat liderul suveraniştilor italieni într-o conferinţă de presă.

Partidul său a pierdut în sondaje între 5 şi 7 puncte în intenţiile de vot, ajungând la 31-33% faţă de nivelul record 36-38% atins în ziua în care Salvini a aruncat în aer coaliţia cu M5S, explicând că îi este imposibil să guverneze cu această formaţiune.

Citește și : Trump consideră că BoJo va fi un premier foarte bun: ‘Am așteptat șase ani să devină prim-ministru’

Verdictul este aşteptat cel târziu miercuri. Preşedintele italian Sergio Mattarella a anunţat că va avea noi consultări cu formaţiunile politice începând de marţi.

După demisia lui Conte marţea trecută, preşedintele a dat de înţeles că vrea să acţioneze rapid pentru a se evita prelungirea instabilităţii politice în ţară.