DISTRIBUIȚI

Guvernul populist de la Roma pare să se îndrepte marţi către pierderea sprijinului parlamentar, după 14 luni marcate de tulburări interne, situaţie care sporeşte caracterul imprevizibil al evoluţiilor de pe scena politică italiană, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Premierul Giuseppe Conte urmează să se adreseze în plenul Senatului italian la ora locală 15:00 (13:00 GMT), la două săptămâni după ce vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvini a anunţat surprinzător că doreşte căderea guvernului din care face parte.


Citește și: Americanii cer Atenei să nu ajute petrolierul iranian din Mediterană

Este de aşteptat ca marţi şeful guvernului să riposteze la atacurile lui Salvini, după care să se confrunte cu o moţiune de cenzură sau să îşi prezinte demisia în faţa preşedintelui ţării, Sergio Mattarella.

Ideea iniţială a lui Salvini a fost de a forţa convocarea unor alegeri anticipate. În calitate de lider al partidului de extremă dreapta Liga, el se aştepta foarte probabil că câştige scrutinul respectiv şi să devină premier.

Cu Matteo Salvini – un admirator al preşedintelui rus Vladimir Putin şi al premierului ungar Viktor Orban – în fruntea guvernului, Italia ar vira şi mai mult spre dreapta şi s-ar îndepărta de tendinţa dominantă din Uniunea Europeană, adaugă dpa.

Partenerul său de coaliţie, Mişcarea 5 Stele (M5S), încearcă să dejoace planurile lui Salvini prin formarea unui guvern alternativ cu Partidul Democrat (PD, centru-stânga), deşi este neclar cum ar putea funcţiona un astfel de executiv date fiind animozităţile istorice dintre M5S şi PD.

În cazul demisiei premierului Conte, preşedintele Sergio Mattarella ar urma să ţină consultări cu liderii partidelor parlamentare pentru a vedea dacă poate fi format un alt guvern sau dacă singura soluţie este organizarea de alegeri anticipate.

Citește și: Mai în glumă, mai în serios, Trump vorbește tot mai des de Groenlanda: ‘Promit să nu fac asta!’

Pe de altă parte, la începutul săptămânii trecute Matteo Salvini a anunţat că a acceptat o solicitare din partea Mişcării 5 Stele de a supune imediat la vot propunerea de reducere a numărului de parlamentari italieni de la 945 la 600, dar numai cu condiţia ca aceasta să fie urmată de alegeri legislative la nivel naţional.

Salvini a explicat că scrutinul legislativ încă poate fi organizat în octombrie chiar dacă reforma propusă de M5S va fi respinsă de parlament.