DISTRIBUIȚI
Gapo

Procurorii italieni au cerut vineri, într-un proces istoric care are loc la Palermo, pedepse între 5 şi 16 ani de închisoare împotriva a opt inculpaţi – mafioţi, şefi de poliţie şi politicieni – acuzaţi că ar fi încheiat un pact de neagresiune în anii 1990 între statul italian şi mafia siciliană, transmite dpa.

Magistraţii din Palermo susţin de mai mult timp că, la începutul anilor 1990, responsabili cu funcţii înalte în stat au luat legătura cu Cosa Nostra, mafia siciliană, oferind clemenţă în schimbul renunţării la atentatele cu bombă, potrivit agerpres.


În rechizitoriul final prezentat vineri în faţa unui judecător, procurorii au cerut între 5 şi 16 ani de detenţie împotriva a opt inculpaţi, printre care şeful Cosa Nostra aflat în închisoare, Leoluca Bagarella.

Citește și : Preşedintele sloven Borut Pahor se distanțează de o posibilă recunoaşterea statului palestinian de către Parlamentul de la Ljubljana

Ei au propus însă clemenţă pentru un al nouălea inculpat, care a colaborat cu anchetatorii.

Printre ceilalţi inculpaţi care riscă pedepse cu închisoarea se află trei foşti poliţişti de rang înalt, ex-ministrul de interne Nicola Mancino şi Marcello Dell’Utri, un apropiat al fostului premier Silvio Berlusconi.

Dell’Utri – partener de afaceri de o viaţă al lui Berlusconi, pe care l-a ajutat să-şi facă intrarea în politică în 1993 – ispăşeşte deja o condamnare la 7 ani de detenţie pentru acuzaţii separate de complicitate cu mafia.

Aşa-numitul proces ‘stat-Mafia’ a început în mai 2013 la Palermo, printre inculpaţi aflându-se la momentul respectiv şi liderii Cosa Nostra, Bernardo Provenzano şi Toto Riina, decedaţi între timp în închisoare.

Procesul, considerat unul istoric, a divizat opinia publică. În timp ce unii sunt de părere că acuzaţiile procurorilor se bazează pe dovezi insuficiente, alţi cred că procesul scoate la lumină înţelegeri nefaste încheiate într-o perioadă tulbure din istoria recentă a Italiei, marcată de recesiune, atentate ale mafiei şi scandaluri de corupţie care au răsturnat conducerea politică a ţării.