DISTRIBUIȚI
Know Your Presidents

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, va începe pe data de 4 aprilie convorbirile pentru soluţionarea crizei politice cu care se confruntă ţara, a indicat joi o sursă prezidenţială, citată de agenţia dpa, potrivit agerpres.

La alegerile din 4 martie, Mişcarea Cinci Stele (M5S, anti-establishment) şi Liga Nordului (extrema dreaptă) au obţinut progrese mari, dar a rezultat un parlament neconcludent, fără o majoritate guvernamentală evidentă.


Citește și : Rusia cere ajutorul Londrei în ancheta privind otrăvirea Iuliei Skripal

Liderul Ligii, Matteo Salvini, şi cel al M5S, Luigi Di Maio, sunt în discuţii exploratorii privind un acord de coaliţie, dar ei sunt divizaţi în legătură cu chestiuni politice şi nu au căzut de acord cine ar trebui să fie şeful guvernului.

Mattarella, al cărui rol constituţional este de a numi un şef de guvern, urmează să se consulte cu toţi liderii politici şi să ajute la constituirea unei noi administraţii.

Principalul perdant la alegeri, Partidul Democratic (PD, centru-stânga), a promis că va rămâne în opoziţie, dar, dacă ar fi să se răzgândească, atunci ar putea susţine fie Liga, fie M5S să preia puterea.

Se aşteaptă ca impasul politic să dureze mai multe săptămâni şi, dacă nu se va găsi o soluţie în următoarele două luni, preşedintele Mattarella ar putea decide convocarea de noi alegeri.

Citește și : Republica Moldova : Parlamentul examineză proiectul de lege privind urgentarea construcţiei gazoductului Ungheni-Chişinău