DISTRIBUIȚI
Know Your Presidents

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, poartă noi consultări marţi înainte de a decide dacă îl va numi pe Giuseppe Conte, un jurist necunoscut marelui public, la conducerea unui viitor guvern populist, pe care Comisia Europeană l-a avertizat deja în privinţa derapajelor bugetare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Conform preşedinţiei italiene, marţi nu va fi făcută nicio nominalizare pentru funcţia de şef al guvernului.


Citește și : Cel puţin 12 membri ai forţelor afgane, uciși în atacuri ale talibanilor în estul Afganistanului

Presa italiană, citând surse apropiate Palatului Quirinale, evoca marţi dimineaţă rezervele lui Mattarella privind autonomia lui Conte, propus de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi de Ligă (extrema dreapta), în faţa liderilor celor două partide, cu atât mai mult cu cât aceştia ar urma să devină miniştri.

Preşedintele Mattarella a preferat ca, în loc să ia o decizie rapidă, să-i convoace pe preşedinţii celor două camere legislative, Roberto Fico (Camera Deputaţilor) şi Elisabetta Alberti Casellati (Senat), pentru noi consultări înainte de prânz.

Conform presei, Mattarella solicită garanţii din partea Mişcării 5 Stele şi a Ligii privind respectarea angajamentelor internaţionale şi a alianţelor internaţionale.

Comisia Europeană a lansat marţi un avertisment viitorului guvern italian asupra derapajelor bugetare, reamintind că Italia se numără printre cele mai îndatorate state din zona euro.

Partenerii europeni ‘nu trebuie să se îngrijoreze, guvernul din care vom face parte vrea să relanseze creşterea economică în Italia, cu respectarea tuturor regulilor şi angajamentelor’, a dat asigurări luni seară Matteo Salvini, liderul Ligii, după câteva tweet-uri mai vehemente.

‘Lăsaţi-ne să începem, pe urmă veţi putea să ne criticaţi, veţi avea toate drepturile, dar lăsaţi-ne să începem’, a declarat şi Luigi Di Maio, şeful M5S.

Pe lângă dubiile preşedintelui Mattarella, guvernul de coaliţie va trebui să le depăşească şi pe cele exprimate de unii parlamentari ai M5S faţă de unele nume avansate de Ligă.

Citește și : Procurorii germani pregătesc cererea privind extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Conform presei, Salvini ar urma să devină ministru de interne, iar Di Maio să conducă un mare Minister al Dezvoltării Economice.

‘Citesc nume străine principiilor şi valorilor, escroci ai puterii putrede şi corupte (…). Ar fi o tragedie şi trădarea unui vis’, a scris luni Elio Lannutti, senator M5S, pe Facebook.

În Senat, ale cărui puteri sunt identice celor ale Camerei Deputaţilor, M5S şi Liga dispun împreună de o majoritate de doar şase voturi.