DISTRIBUIȚI
ansa

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat duminică înăsprirea restricţiilor impuse pentru a contracara coronavirusul, ce includ închiderea temporară, începând de luni, a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport şi piscinelor, informează AFP, potrivit agerpres

În acelaşi timp, barurile şi restaurantele nu vor mai avea voie să primească clienţi după ora 18.00.


Citește și : Svetlana Tihanovskaia, în autoizolare după ce a intrat în contact cu ministrul sloven Anze Logar

Măsurile, care sunt valabile o lună, până pe 24 noiembrie, vin după publicarea de noi cifre record privind contaminările cu coronavirus şi în pofida opoziţiei guvernatorilor regionali şi a manifestaţiilor împotriva restricţiilor. Ultimul bilanţ indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

Citește și : Protest al femeilor împotriva lui Lukaşenko la Minsk înaintea unui ultimatum dat de opoziţie

Pe de altă parte, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee şi universităţi desfăşurându-se în schimb online.

Totodată, populaţia este îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.