DISTRIBUIȚI
epa

Italia a întârziat prea mult în a acorda ajutor unei nave la bordul căreia se aflau 400 de migranţi, în 2013, în Marea Mediterană, şi al cărei naufragiu a curmat viaţa a 200 de persoane, a acuzat miercuri Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, informează AFP, potrivit agerpres.

„Italia a omis să răspundă rapid la mai multe apeluri de urgenţă din partea unei ambarcaţiuni pe cale să naufragieze şi care transporta 400 de adulţi şi copii”, iar Roma nu a putut să explice „întârzierea în trimiterea navei sale, ITS Libra, care se afla la doar circa o oră” de locul dramei, subliniază Comitetul în acest raport publicat la peste şapte ani de la producerea faptelor.


Citeşte şi: Putin vrea prelungirea acordului New START cu 5 ani

Decizia Comitetului, care nu are putere de constrângere, survine după plângerea înaintată de trei sirieni şi un palestinian care au supravieţuit naufragiului, dar ale căror familii au murit în accident.

Reclamanţii sosiseră pe 10 octombrie 2013 în portul libian Zuwarah, unde s-au raliat unui mare număr de persoane, înainte de a fi îmbarcaţi pe o navă de pescuit. Nava a început să se scufunde după ce asupra ei s-a tras de pe o altă ambarcaţiune, în apele internaţionale, la 113 de km la sud de insula italiană Lampedusa şi la 218 km la sud de Malta, precizează Comitetul.

Pasagerii aflaţi în pericol au sunat de mai multe ori la Centrul pentru coordonarea operaţiunilor de salvare al Maltei. Când o navă malteză a sosit la faţa locului, ambarcaţiunea cu migranţi se scufundase deja. Abia după o cerere urgentă din partea autorităţilor malteze, ITS Libra s-a deplasat la locul accidentului pentru a acorda ajutor.

Citeşte şi: O chinezoaică face ÎNCHISOARE pentru că a ascuns simptomele coronavirusului

„Două sute de persoane, dintre care 60 de copii, s-au înecat din cauza acestei întârzieri”, acuză Comitetul ONU.

Comitetul îi cere Italiei să desfăşoare o anchetă şi să-i urmărească în justiţie pe cei responsabili. El cere de asemenea plata unor despăgubiri adecvate pentru cei care şi-au pierdut familia în naufragiu.

O plângere paralelă înaintată împotriva Maltei a fost respinsă din motive de procedură.