DISTRIBUIȚI

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat joi Italia pentru relele tratamente aplicate în detenţie asupra a 59 de manifestanţi antimondializare în marja summitului G8 din 2001 din Genova, estimând că aceştia au suferit ‘acte de tortură’, informează AFP. 

Lovituri şi răniri, insulte, stropire cu gaz iritant şi distrugere de lucruri personale: 59 de manifestanţi au sesizat CEDO, estimând că au fost victime ale torturilor. Aceste persoane, arestate şi plasate în detenţie timp de până la două zile după ciocnirile cu forţele de ordine, între 20 şi 22 iulie 2002, au fost supuse violenţelor reclamate într-o cazarmă din Bolzaneto.


În decizia sa, CEDO estimează că aceste violenţe trebuie ‘privite ca nişte acte de tortură’.

CEDO subliniază, de asemenea, utilizarea ‘excesivă’, ‘neselectivă’ şi ‘disproporţionată’ a forţei de către poliţie, în condiţiile în care manifestanţii erau ‘extrem de vulnerabili’ în detenţie.

Magistraţii europeni, care au stabilit existenţa de ‘agresiuni fizice şi verbale’ aplicate la adresa deţinuţilor, ‘sechele care au decurs în urma acestora’ şi ‘absenţa unei anchete oficiale efective’, au conchis în unanimitate că a s-a produs ‘violarea’ Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, care interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante.

Roma ar urma să plătească în total 3,485 milioane de euro pagube morale pentru 48 de reclamanţi, ce vor primi fiecare până la 85.000 de euro prejudicii. Alţi 11 care au acceptat o reglementare amiabilă cu guvernul italian au fost şterşi din cerere.

Aceasta este a treia condamnare a Italiei la CEDO pentru acţiunile poliţiştilor în marja G8 de la Genova: în 2015, CEDO a condamnat Roma la plata a 45.000 de euro unui militant lovit în timpul unei intervenţii într-o şcoală unde erau adunate forţele anti-mondializare, iar în iunie CEDO i-a cerut Italiei să plătească între 45.000 şi 55.000 de euro către alţi 42 de reclamanţi pentru aceeaşi intervenţie, asimilând violenţa ‘necontrolată’ a poliţiştilor unor ‘acte de tortură’.