DISTRIBUIȚI
Euromaidan Press

Istoricul rus Iuri Dmitriev, membru al organizaţiei neguvernamentale Memorial şi cunoscut pentru cercetările sale asupra persoanelor dispărute în timpul terorii staliniste, a ieşit liber joi din tribunalul unde a fost judecat pentru acuzaţii de pornografie infantilă, denunţate de susţinătorii săi ca fiind în întregime fabricate, relatează AFP, scrie agerpres.

‘Sunt liber!’, a declarat Dmitriev la ieşirea din sala de tribunal din Petrozavodsk, nord-vestul Rusiei.


Citește și : ONU cere Ungariei să pună capăt discursului motivat de ură împotriva minorităţilor și să protejeze migranții

Iuri Dmitriev, în vârstă de 62 de ani, este şeful filialei Memorial din Carelia, o regiune rusă de la frontiera cu Finlanda. La 13 decembrie 2016, el a fost arestat, fiind acuzat de anchetatori că a realizat imagini ‘pornografice’ cu fiica sa adoptivă.

Istoricul, care a respins toate acuzaţiile, a spus mereu că a făcut aceste fotografii în „scopuri medicale”, pentru a urmări evoluţia fetiţei, care era extrem de slabă şi bolnavă încă de la naştere.

Potrivit avocatului său Viktor Anufriev, Dmitreiv a fost achitat la aceste capete de acuzare, dar a fost găsit vinovat de deţinere ilegală de arme, pentru care a primit 2 ani şi jumătate de control judiciar, din care a executat deja 2 ani şi 3 luni înainte de proces. Parchetul ceruse 9 ani de detenţie împotriva istoricului, care fost pus în libertate la sfârşitul lunii ianuarie în aşteptarea verdictului.

‘Le era imposibil să mă elibereze complet, de aceea au luat ca pretext o bucată de metal pe care am găsit-o acum 20 de ani’, a reacţionat Iuri Dmitriev, referindu-se la arma pe care era acuzat că a tăinuit-o.

ONG-ul Memorial, care se află de mulţi ani sub presiunea constantă a autorităţilor, a denunţat un dosar fabricat de la un capăt la altul, cu singurul scop de a defăima munca organizaţiei şi a istoricului, a cărui activitate a permis să se facă lumină asupra uneia din paginile sumbre din istoria URSS.

Timp de aproape 30 de ani, Iuri Dmitriev a stabilit o listă cu 40.000 de nume de persoane executate şi deportate în Carelia în timpul terorii staliniste. El este, de asemenea, la originea descoperirii uneia din cele mai mari gropi comune din regiune, la Sandarmok, unde au fost împuşcate circa 9.000 de persoane.

În 2003, el a găsit ultimul loc unde au fost îngropaţi mii de prizonieri care au participat la construcţia Canalului de la Marea Albă între 1931 şi 1933. Trei ani mai târziu, el a descoperit gropi comune cu cadavrele unor deţinuţi de la lagărul de muncă de pe Insulele Solovki.

Activitatea de recuperare a memoriei rămâne dificilă în Rusia, la peste 80 de ani de la apogeul terorii staliniste, care a făcut milioane de victime, persoane executate, trimise în Gulag, deportate în regiuni insalubre sau care au murit de foame.

Citește și : Polonia : Miniştrii își donează primele pentru opere sociale (Jaroslaw Kaczynski)