DISTRIBUIȚI
jewishpgh.org

Israelienii care se află în carantină după ce s-au întors din ţări afectate de noul coronavirus vor putea vota la apropiatele alegeri în corturi special amenajate pentru ei, a anunţat miercuri directorul general al Comitetului Electoral Central al Israelului, Orly Ades, informează dpa, potrivit agerpres.

Între 10 şi 12 de „staţii de votare” vor fi amenajate în parcări publice pe teritoriul Israelului pentru cei circa 1.400 de israelieni care se află în prezent în izolare pentru 14 zile, după ce s-au întors din ţări afectate de noul tip de coronavirus, a spus Ades.


Citește și : Un prim caz de coronavirus a fost confirmat în Brazilia

Ea a adăugat că numărul celor care se află în carantină ar fi probabil să se schimbe până la alegeri.

„Vrem să le oferim acestor oameni posibilitatea de a vota, dar în acelaşi timp vom face tot posibilul ca electoratului să nu-i fie frică că va vota alături de aceşti oameni”, a spus ea cu referire la alegerile din 2 martie.

Persoanelor care se vor afla în carantină li se va permite să-şi părăsească locuinţele doar pentru a vota şi doar în anumite condiţii: ele nu trebuie să folosească transportul public, ci doar vehicule private, şi trebuie să poarte măşti medicinale. De asemenea, ele nu vor putea vota dacă vor manifesta simptome precum febră mare şi tuse, a adăugat Ades.

Lucrătorii electorali vor fi separaţi de votanţii ieşiţi din carantină de un perete transparent din PVC. Cei care îi vor însoţi pe aceşti votanţi vor putea purta haine de protecţie speciale furnizate de serviciul naţional de urgenţă Magen David Adom.

„A fost un pic dificil să găsim lucrători electorali pentru aceste staţii”, a menţionat Ades.

Citește și : Marea Britanie efectuează teste aleatorii pentru depistarea coronavirusului la pacienţii de gripă

Ea a subliniat că deocamdată nu au fost înregistrate cazuri de israelieni infectaţi cu noul coronavirus pe teritoriul Israelului. Cei câţiva israelieni aflaţi în izolare s-au infectat în alte ţări.

În Israel urmează să aibă loc la 2 martie un al treilea rând de alegeri legislative în decurs de un an, lucru fără precedent, după ce guvernul a ajuns într-o criză politică. Un bloc de partide de dreapta şi religioase, condus de premierul Benjamin Netanyahu din partea Likud, şi un bloc de partide de centru şi arabe se află într-un blocaj care riscă să rămână neschimbat şi după aceste noi alegeri.