DISTRIBUIȚI
Reuters

Israelul a efectuat bombardamente în Siria în apropiere de Damasc ‘ca răspuns’ la tiruri cu rachete dinspre teritoriul sirian, a indicat marţi o organizaţie neguvernamentală, în timp ce media de stat siriene au evocat ‘explozii’ auzite în apropiere de aeroportul din capitala Siriei, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

Armata israeliană nu a anunţat că ar fi efectuat raiduri aeriene în Siria. Totuşi a indicat mai devreme marţi că a interceptat patru rachete lansate din Siria vecină şi, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), statul israelian a efectuat raiduri ca represalii.


Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

De la începutul conflictului sirian în 2011, Israelul a desfăşurat numeroase raiduri în Siria împotriva regimului de la Damasc, precum şi a aliaţilor săi neclintiţi, Iranul şi Hezbollahul libanez, inamici declaraţi ai statului israelian.

‘Avioane israeliene au tras rachete asupra unor poziţii în sud şi în sud-vestul Damascului’, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, indicând că apărarea antiaeriană a regimului sirian a fost activată.

‘Bombardamentele israeliene au vizat poziţii deţinute de grupări proregim, de unde au plecat rachetele care au vizat Israelul’, a precizat el.

Aceste poziţii ar putea aparţine Hezbollahului, angajat de partea puterii lui Bashar al-Assad, sau unor facţiuni palestiniene, potrivit OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.

Agenţia oficială siriană Sana a indicat doar că ‘explozii s-au auzit în apropiere de aeroportul din Damasc’, fără mai multe detalii.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

La 12 noiembrie, o lovitură atribuită Israelului de agenţia Sana a vizat la Damasc domiciliul unui responsabil al grupării armate palestiniene Jihadul Islamic, Akram Ajouri. Două persoane au fost ucise atunci, inclusiv fiul acestuia. În aceeaşi zi, un atac israelian în Fâşia Gaza a ucis un înalt comandant al organizaţiei.

În afară de aceasta, statul israelian a avertizat în mai multe rânduri că nu va permite ca Siria să devină un cap de pod pentru Teheran.