DISTRIBUIȚI

Israelul a respins joi amendamentele Libanului la proiectul de acord care vizează demarcarea frontierei maritime între cele două state şi facilitarea, pe această cale, a exploatării unor zăcăminte offshore de gaz, a indicat un responsabil israelian de rang înalt, citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Prim-ministrul Yair Lapid a fost informat despre modificările semnificative pe care Libanul caută să le aducă la acord, şi a cerut echipei de negociatori să le respingă’, a declarat responsabilul, sub protecţia anonimatului.


Citește și: Val de nemulţumiri în UK! Un cercetător britanic primește O ALTĂ bursă din SUA pentru a investiga COVID – Black News

Libanul a remis marţi răspunsul său la o propunere americană de reglementare a litigiului privind frontiera maritimă şi care ar fi trebuit să le permită celor două ţări să meargă înainte cu exploatarea unor importante zăcăminte de gaz în Mediterana de Est.

Liderii libanezi se reuniseră cu o zi în urmă pentru a elabora un răspuns unificat la propunerea SUA, al cărei conţinut nu a fost făcut public, şi se declaraseră încrezători că se va ajunge rapid la un acord, făcându-se ecoul unui optimism similar din ultimele zile din partea Israelului.

Propunerea mediatorului american privind demarcarea frontierei maritime ‘protejează’ şi ‘întăreşte’ interesele Israelului, declarase duminică premierul Yair Lapid.

Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile legislative de la 1 noiembrie, Lapid face obiectul unor critici intense din partea opoziţiei (condusă de Benjamin Netanyahu) în privinţa proiectului de acord.

Netanyahu, care încearcă să revină la conducerea guvernului, l-a acuzat pe Lapid că ‘dă’ un ‘teritoriu suveran al Israelului’ Hezbollahului libanez, inamicul jurat al ţării sale.

Citeşte şi: Doi morţi şi clădiri distruse în urma unor bombardamente ruseşti asupra oraşului Zaporojie – Black News

Potrivit unor responsabili israelieni, acordul prevede ca zăcământul offshore de la Karish să rămână în Israel şi ca rezervele de la Cana să fie acordate Libanului, dar ca Israelul să primească o parte din redevenţe.

‘Israelul va produce gaz din zăcământul de la Karish de îndată ce va fi posibil să o facă. Dacă Hezbollah sau oricine altcineva încearcă să provoace stricăciuni la Karish sau ne ameninţă, negocierile privind frontiera maritimă vor înceta imediat’, a declarat responsabilul israelian citat de AFP, cu puţin timp înaintea unei reuniuni a cabinetului de securitate al lui Lapid pe tema acestui dosar spinos.