DISTRIBUIȚI

Secretarul de stat american Antony Blinken îşi va reuni vineri, într-o conferinţă virtuală, omologii săi din Israel şi din trei ţări arabe pentru a marca un an de la acordurile de normalizare a relaţiilor dintre acestea, a anunţat marţi Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP, potrivit agerpres

Blinken va discuta cu şefii diplomaţiilor din Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrein şi Maroc pentru a marca ‘prima aniversare de la semnarea acordurilor Abraham şi pentru a discuta despre modalităţi de aprofundare a relaţiilor şi de construire a unei regiuni mai prospere’, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.


Citește și : Carantină PRELUNGITĂ la Canberra

La 15 septembrie 2020, EAU şi Bahrein au devenit primele ţări din Golf care şi-au normalizat public relaţiile cu Israelul, sub egida preşedintelui american de la acea vreme, Donald Trump. Marocul şi Sudanul le-au urmat exemplul.

Sudanul nu va fi însă prezent la reuniunea virtuală de vineri, dar Departamentul de Stat nu a precizat deocamdată motivul.

După sosirea sa la putere, administraţia preşedintelui Joe Biden şi secretarul său de stat Antony Blinken au declarat că agreează aceste acorduri, considerate unul dintre principalele succese diplomatice ale precedentei administraţii republicane.

Această reuniune şi utilizarea oficială a denumirii ‘acordurile Abraham’, faţă de care democraţii au fost mult timp reticenţi, vin să consacre sprijinul lor.

Citește și : Prinţul Harry şi Jill Biden au adus un omagiu răniţilor de război americani

După EAU şi Bahrein, atenţia s-a îndreptat un timp către Arabia Saudită, prima putere economică arabă, ţara celor mai sfinte locuri ale islamului şi partener apropiat al SUA. Dar Riadul a respins orice fel de normalizare cu Israelul în absenţa unei reglementări a problemei palestiniene, notează AFP.