DISTRIBUIȚI

În sunetul sirenelor, viaţa a îngheţat timp de două minute în tot Israelul, joi, pentru a marca Ziua Holocaustului, în memoria celor circa şase milioane de evrei victime ale nazismului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP, potrivit agerpres.

La orele locale 10:00 (07:00 GMT), israelienii s-au recules pe străzi, în balcoanele lor, în exteriorul magazinelor şi birourilor. Şoferii au coborât din maşini, iar autobuzele s-au oprit. Elevii şi studenţii din toate instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar au ţinut două minute de reculegere.


Citeşte şi: Fiul lui Benazir Bhutto este noul ministru de externe în Pakistan – Black News

Toate posturile de radio şi de televiziune difuzează de miercuri seara mărturii, documentare şi filme despre genocid.

În cadrul unei ceremonii la Memorialul Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem, premierul israelian Naftali Bennett a afirmat miercuri că „niciun eveniment, oricât de crud ar fi fost el, nu poate fi comparat cu Holocaustul”. „Holocaustul este expresia ultimă şi absolută a mii de ani de antisemitism”, a adăugat el.

Supravieţuitori ai Holocaustului au aprins şase torţe în timpul acestei ceremonii, în memoria celor circa şase milioane de evrei ucişi de nazişti.

Citeşte şi: Flota rusă din Marea Neagră poate încă lovi ţinte din Ucraina – Black News

Aflată miercuri în vizită la Knesset, parlamentul israelian, preşedinta Bundestagului, Baerbel Bas, a apreciat că „responsabilitatea Germaniei nu s-a sfârşit”, în lupta împotriva antisemitismului. „Lecţiile Holocaustului ne cer să nu mai tolerăm nicicând apariţia şi propagarea antisemitismului”, a scris preşedinta camerei inferioare a Parlamentului german, în cartea de aur a Knessetului. „Susţinem Israelul”, a adăugat ea.

Potrivit cifrelor oficiale, 161.400 de supravieţuitori ai Holocaustului mai trăiesc în Israel în 2022.