DISTRIBUIȚI
afp

Israelul a interzis unor diplomaţi elveţieni accesul în Fâşia Gaza până la noi ordine, ca reacţie la întâlnirile recente ale unora dintre ei cu responsabili Hamas, a declarat miercuri un oficial israelian, citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Ministrul apărării Avigdor Lieberman (foto) a interzis unor diplomaţi elveţieni trecerea prin teritoriul israelian spre Fâşia Gaza în urma întâlnirilor cu lideri ai Hamas’, a afirmat acelaşi oficial, sub rezerva anonimatului.


Citeşte şi: Foştii terorişti jihadişti se reabilitează la un resort de cinci stele din Arabia Saudită

Această măsură va rămâne în vigoare până când Israelul va obţine ‘clarificări’, a adăugat el, fără să ofere alte precizări.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care guvernează în Fâşia Gaza din 2007, este considerată drept o organizaţie teroristă de către Israel, Uniunea Europeană şi SUA.

Israelul a instituit de un deceniu o blocadă viguroasă împotriva Fâşiei Gaza pentru – potrivit acestuia – a contracara mişcarea islamistă, cu care a luptat în trei războaie începând cu 2008. Israelul controlează orice acces spre acest teritoriu, în afara frontierei egiptene, închisă aproape permanent de ani de zile.

Spre deosebire de Uniunea Europeană sau de Statele Unite, Elveţia a menţinut contacte cu liderii Hamas, susţinând un dialog cu toate părţile implicate în conflictul israeliano-palestinian, în numele căutării păcii şi apărării drepturilor omului.

Diplomaţii elveţieni merg cu regularitate în Gaza prin postul de frontieră israelian de la Erez.

Citeşte şi: Şedinţa TPI a fost suspendată după ce un acuzat a spus că s-a otrăvit – FOTO/VIDEO

Reprezentantul Elveţiei pe lângă Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), Julien Thöni, s-a întâlnit marţi, în Fâşia Gaza, cu unul dintre ‘greii’ Hamas, Yahya Sinouar. O altă întâlnire a avut loc în urmă cu câteva zile între diplomaţi elveţieni şi alţi oficiali Hamas.

Autorităţile israeliene au luat în seamă faptul că aceste întâlniri au fost făcute publice, a relatat postul de radio al armatei israeliene. Hamas a publicat pe site-ul său fotografii de la întâlnirea dintre Julien Thöni şi Yahya Sinouar.

Acest incident intervine în timp ce se aşteaptă ca Hamas să transfere până vineri atribuţiile sale în Fâşia Gaza către ANP, recunoscută pe plan internaţional. Comunitatea internaţională acordă o atenţie deosebită acestui transfer anunţat din cauza implicaţiilor sale umanitare şi diplomatice.