DISTRIBUIȚI
Reuters

Israelul şi-a închis din nou, miercuri, singurul punct de tranzit pentru persoane situat între Fâşia Gaza aflată sub blocadă şi teritoriul său, în urma ciocnirilor survenite cu o zi înainte lângă terminalul de tranzit, a anunţat armata israeliană, informează AFP, potrivit agerpres.

Punctul de trecere de la Erez, singura şi îngusta legătură cu exteriorul pentru locuitorii Fâşiei Gaza, va fi închis până la înlăturarea pagubelor cauzate de violenţe, a declarat armata, fără a face nicio precizare cu privire la durata de timp necesară pentru lucrări.


Citeşte şi: Donald Trump vrea ca toată lumea să pună o presiune maximă pe Iran

Vor fi autorizate să treacă doar cazurile umanitare, a adăugat armata israeliană.

Potrivit acesteia, „sute de răzvrătiţi” palestinieni au participat la violenţe marţi şi au aruncat cu pietre care au avariat instalaţiile terminalului.

Punctul de trecere de la Erez s-a redeschis în 27 august, după ce mai fusese închis, timp de o săptămână.

Fâşia Gaza, teritoriu-enclavă situat între Israel, Egipt şi Marea Mediterană, este supusă de peste zece ani unei blocade terestre şi maritime din partea israelienilor, iar cei circa două milioane de locuitori ai săi depind de ajutoare externe, scrie AFP, care adaugă că frontiera cu Egiptul este în cea mai mare parte a timpului închisă.

Citeşte şi: Emisari ai Seulului au ajuns la Phenian

Aflată sub controlul mişcării islamiste Hamas, enclava este, din 30 martie, scena unor manifestaţii de-a lungul barierei cu Israelul, pentru a cere ridicarea blocadei şi dreptul la întoarcerea palestinienilor care au fost alungaţi sau au fugit de pe pământurile lor odată cu înfiinţarea statului Israel, în 1948.

Cel puţin 172 de locuitori ai Fâşiei Gaza au fost ucişi de la acea dată de tiruri ale israelienilor. De asemenea, un soldat israelian a fost ucis.

De mai multe săptămâni, Egiptul şi ONU încearcă să stabilească un armistiţiu durabil între Hamas şi Israel.

Terminalul Kerem Shalom, pe unde tranzitează mărfurile între Israel şi Fâşia Gaza şi care a fost închis de mai multe ori în ultimele luni, a rămas în schimb, de data aceasta, deschis.