DISTRIBUIȚI

Guvernul israelian a anunţat vineri noi restricţii la zborurile internaţionale în cadrul înăspririi măsurilor pentru contracararea pandemiei de COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.

După două zile de zvonuri uneori contradictorii, ministrul transporturilor Miri Regev a indicat că aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel Aviv va rămâne deschis, dar că numai pasagerii care au achiziţionat bilete de avion înainte de vineri 11:00 GMT vor putea pleca în străinătate.


Citește și: În plin scandal cu Turcia, Grecia îl primește în vizită pe Mike Pompeo

‘După acest termen, călătorii nu vor mai putea folosi biletul pe care îl cumpără. La sosirea pe aeroport, va trebui prezentată o referinţă pentru a dovedi data cumpărării biletului (…) şi un control negativ pentru coronavirus, potrivit cerinţelor ţării de destinaţie’, a declarat ministrul într-un comunicat.

Cetăţenilor israelieni li se va permite să intre în Israel ‘fără restricţii’, a mai precizat ministrul, fără a menţiona, în acest stadiu, situaţia lucrătorilor străini şi a persoanelor care dispun de statut de rezidenţă în Israel.

Statul israelian a impus o serie de restricţii la zborurile în străinătate la începutul pandemiei înainte de relaxarea acestor măsuri. Persoanelor străine cu viză de muncă sau statut de rezidenţă li se permite să intre în ţară spre deosebire de turişti.

Citește și: Moscova respinge sancțiunile americane impuse Iranului

Situaţia sanitară s-a deteriorat în Israel, care a devenit ţara cu cea mai mare rată de contaminare cu SARS-CoV-2 din lume în ultimele două săptămâni, potrivit datelor AFP.

În urma acestei creşteri, guvernul a impus săptămâna trecută o reintrare în izolare la nivel naţional ‘de cel puţin trei săptămâni’ şi a anunţat o înăsprire a măsurilor restrictive care intră în vigoare vineri de la ora locală 14:00 (11:00 GMT) odată cu închiderea sinagogilor, cu excepţia ceremoniilor de luni de Yom Kippur.