DISTRIBUIȚI
RT

Armata israeliană a anunţat că a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică o instalaţie subterană aparţinând Hamas în Fâşia Gaza şi a distrus un tunel în curs de construcţie care ar fi putut să fie folosit în atacuri, relatează AFP, conform news.ro .

Aceste atacuri au fost lansate ca represalii după explozia, sâmbătă, a unui dispozitiv exploziv-capcană la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza, aflată sub controlul mişcării islamiste Hamas, care nu s-a soldat cu victime potrivit armatei. Aceasta a fost a treia explozie a unui dispozitiv exploziv la frontieră începând de joi.


Citește și : Rusia : Comisia Electorală Centrală, vizată de un atac cibernetic provenind din 15 ţări

Armata israeliană a anunţat iniţial un atac vizând o ”ţintă militară” Hamas, ca represalii faţă de explozia de vineri, însă nu a oferit detalii.

Un purtător de cuvânt militar a declarat ulterior pentru presă că un tunel săpat în Fâşia Gaza şi detectat cu ajutorul unei noi tehnologii a fost distrus.

”Politica noastră este să acţionăm hotărât împotriva oricărei tentative de a ni se aduce prejudicii şi de a elimina în mod sistematic infrastructurile legate de tuneluri şi vom continua să o facem”, a ameninţat premierul Benjamin Netanyahu, citat într-un comunicat, în care cataloghează tunelul drept ”terorist”.

Noul tunel în curs de construcţie de către Hamas era săpat să asigure o legătură cu un fost tunel, în sudul Fâşiei Gaza, a preczat un purtător de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus.

Acest tunel nu a atins teritoriul israelian şi se afla la câteva sute de metri de frontieră, în apropiere de Kerem Shalom, punctul de trecere al unor mărfuri între Israel şi enclava palestiniană, dar şi în apropiere de oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.

Pentru a distruge tunelul, militari israelieni l-au umplut cu o substanţă a cărei natură nu a fost precizată şi nu cu exploziv, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără să facă alte precizări.

El s-a limitat să spună că militari israelieni au efectuat cu bine această misiune de pe teritoriul israelian.

Tuneluri pe sub bariera de securitate ce închide ermetic frontierele israeliene cu Fâşia Gaza au constituit, în mâna unor grupări palestiniene armate, o armă redutabilă în timpul războiului din 2014, iar distrugerea lor a fost transformată într-un obiectiv prioritar israelian.

Purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii nici despre instalaţia ”subterană” atacată în centrul Fâşiei Gaza.

O locuitoare din Fâşia Gaza, Amal Malaka a povestit că a auzit ”zgomotul unui bombardament”. ”Toată casa mea s-a mişcat, copiilor le-a fost frică, fetele mi-au căzut din pat”, a povestit ea.

Israelul, Hamasul şi aliaţii săi au încheiat un armistiţiu, tensionat de o parte şi de alta a barierei, după războiul din 2014, al treilea în decurs de şase ani în enclavă.

Acest armistiţiu este încălcat în mod regulat, prin tiruri de proiectile provenind de pe teritoriul palestinian către Israel, care ripostează în mod sistematic şi luând ca ţinte poziţii Hamas, chiar dacă obuzele sunt atribuite de obicei altor grupări palestiniene.

Patru militari israelieni au fost răniţi pe 17 februarie, în explozia unui dispozitiv exploziv, la bariera israeliană, provocând o ripostă israeliană.

Fâşia Gaza este supusă de un deceniu unui blocade dure de către Israel.

Citește și : UE a adoptat o atitudine „de superioritate” faţă de statele est-europene în problema migranţilor (Horst Seehofer)