DISTRIBUIȚI
afp

Lansarea unei anchete de către Curtea Penală Internaţională (CPI) privind presupuse crime de război în teritoriile palestiniene este o ”decizie politică” care ilustrează ”falimentul moral” al acestui tribunal, a declarat miercuri ministrul de externe israelian, Gabi Ashkenazi, în timp ce Autoritatea Palestiniană a salutat decizia CPI, relatează AFP, potrivit agerpres

El a reacţionat la anunţul făcut cu puţin timp înainte de procuroarea generală a CPI, Fatou Bensouda, referitoare la deschiderea unei anchete privind presupuse crime de război în teritoriile palestiniene ocupate, o iniţiativă căreia Israelul i se opune ferm.


Citește și : Germania respinge criticile UE privind restricţiile impuse la frontiere

„Aceasta este o decizie politică a unui procuror la sfârşitul mandatului său (…) care transformă instanţa într-un instrument aflat în mâinile extremiştilor şi al unor organizaţii antisemite”, a denunţat într-un comunicat ministrul Ashkenazi. Mandatul procuroarei Fatou Bensouda, din Gambia, urmează să se încheie în iunie şi va fi înlocuită de britanicul Karim Khan.

„Statul Israel va lua toate măsurile necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi soldaţii de persecuţii legale”, a avertizat ministrul israelian.

Fatou Bensouda a declarat anterior că există o ”bază rezonabilă” pentru a crede că au fost comise crime de către membri ai forţelor israeliene, ai autorităţilor israeliene, ai Hamas şi ai unor grupurile armate palestiniene în timpul războiului din Gaza din 2014.

”Astăzi confirm deschiderea unei anchete (…) asupra situaţiei din Palestina. Această anchetă se va concentra asupra crimelor de război aflate sub jurisdicţia Curţii, care ar fi fost comise în contextul acestei situaţii începând din 13 iunie 2014”, a declarat miercuri procuroarea Bensouda.

Autoritatea palestiniană a salutat miercuri decizia CPI de a deschide o anchetă privind presupuse crime de război comise în Cisiordania şi Fâşia Gaza, calificând-o drept ”necesară”.

„Crimele comise de liderii ocupaţiei israeliene împotriva poporului palestinian, care sunt crime continue, sistematice şi generalizate fac ancheta necesară şi urgentă”, a precizat Ministerul palestinian de Externe într-un comunicat.

Citește și : Generaţia Identitară a fost DIZOLVATĂ în Franţa

De asemenea, ministerul a solicitat ”părţilor implicate să-şi respecte responsabilităţile şi să nu politizeze desfăşurarea acestei anchete independente”, angajându-se la rândul său să ofere ”orice asistenţă” necesară Curţii pentru ca aceasta să îşi poată desfăşura ancheta.

Spre deosebire de Autoritatea Palestiniană, Israelul nu este membru al CPI, cu sediul la Haga, şi s-a opus vehement oricărei anchete, notează AFP.