DISTRIBUIȚI
Express & Star

Un tribunal militar israelian a condamnat miercuri un activist pentru drepturile palestinienilor pentru infracţiuni în Cisiordania ocupată, a anunţat avocatul acestuia, cazul fiind descris de Amnesty International ca motivat politic, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Armata nu a pus la dispoziţie imediat agenţiei Reuters hotărârea tribunalului militar Ofer împotriva lui Issa Amro din oraşul palestinian Hebron, iar argumentele în legătură cu sentinţa vor trebui să aştepte o nouă audiere pe 8 februarie.


Citește și : Comcyber, unitatea specială a armatei franceze în lupta cibernetică, va lucra doar în conflictele ‘de la stat la stat’

Amro a negat acuzaţiile, printre care se numără protestarea fără autorizaţie, obstrucţionarea activităţilor soldaţilor israelieni în oraşul Hebron şi atac asupra unui colonist evreu.

Amro, în vârstă de 40 de ani, a fondat un grup activist ce protestează regulat împotriva construcţiei de locuinţe pentru colonişti în Hebron. Sub o puternică protecţie a armatei israeliene, în jur de 1.000 de colonişti trăiesc acolo în mijlocul a 200.000 de palestinieni.

„Nu are sens să pedepseşti pe cineva pentru rezistenţă non-violentă”, a declarat Amro pentru Reuters. „Sistemul militar israelian există doar pentru a-i asupri pe palestinieni şi restrânge libertatea de exprimare”, a adăugat el.

Amro a fost condamnat pentru şase din cele 18 acuzaţii care i se aduc, în legătură cu incidente care au avut loc între 2010 şi 2016, a declarat avocatul său, Gaby Lasky.

Lasky a spus că este greu de prezis dacă Amro va ajunge la închisoare, dar că un palestinian într-un caz similar a primit o pedeapsă de 10 luni de detenţie.

Potrivit Amnesty International, acuzaţiile împotriva lui Amro sunt „motivate politic şi legate de activitatea sa paşnică în expunerea încălcărilor drepturilor omului în Israel”.

Grupul a condamnat de asemenea acuzaţiile „scandaloase” aduse împotriva lui Amro de Autoritatea Palestiniană în Cisiordania.

Amnesty a declarat că Autoritatea Palestiniană l-a acuzat de „tulburare a ordinii publice” şi „insultă adusă autorităţilor superioare” prin postări pe Facebook în 2017 critice faţă de liderii palestinieni.

Citește și : BoJo vine cu precizări în parlament: CUM și CÂND va fi ridicat LOCKDOWN-ul în UK?

Amro a anunţat că următoarea sa şedinţă de judecată palestiniană are loc pe 20 ianuarie.

Majoritatea ţărilor consideră ilegale aşezările construite de Israel în Cisiordania capturată într-un război din 1967. Israelul contestă acest lucru, invocând legături biblice şi istorice cu teritoriul, precum şi nevoi de securitate.