DISTRIBUIȚI
Jerusalem Post

Ministrul israelian al apărării Naftali Bennett a aprobat luni construcţia unui drum „doar pentru palestinieni” care să conecteze nordul şi sudul Cisiordaniei, informează dpa, scrie agerpres.

„Drumul suveran”, a spus el, îi va permite Israelului să construiască într-o zonă puternic controversată între Ierusalim şi o colonie, direct spre estul oraşului disputat.


Citește și : Explozii puternice la Kabul în timpul ceremoniei de depunere a jurământului a preşedintelui Ghani

Noul drum le va permite, de asemenea, vehiculelor palestiniene să treacă prin colonia Adumim de-a lungul unui zid asemănător cu un tunel, conectând sate palestiniene situate la sud şi nord de Ierusalim.

Drumul „separat” pentru palestinieni „va îmbunătăţi” calitatea vieţii palestiniene şi „va preveni fricţiunile” cu coloniştii evrei, a subliniat politicianul de dreapta Bennett într-un comunicat.

Proiectul, aprobat acum la nivel de ministru al apărării, a fost elaborat vreme de aproape un deceniu. Mai devreme anul acesta, deschiderea tronsonului nordic al drumului a stârnit critici pe plan internaţional.

Organizaţia nonguvernamentală „Pacea acum” a calificat proiectul drept „o veste proastă”. Drumul planificat „va anihila posibilitatea de a dezvolta un stat palestinian viabil. Nu există nicio dorinţă aici de a îmbunătăţi transportul pentru palestinieni, doar de a extinde coloniile”, a subliniat organizaţia ONG-ul.

Un drum îngust care să lege Bethleemul de sudul Ierusalimului şi Ramallah la nord ar putea crea o „continuitate a transportului” însă nu „continuitate teritorială”.

Citește și : Liderii UE vor avea o teleconferinţă pe tema coronavirusului

Israelul a anexat Cisiordania – inclusiv estul Ierusalimului cu Oraşul Vechi istoric, cu ale sale cartiere musulman, evreiesc, creştin şi armean – de la Iordania în 1967, după Războiul de şase zile.

De atunci, Israelul a construit aşezări în jurul oraşului disputat.

Cea mai mare parte a comunităţii internaţionale consideră aceste colonii drept ilegale, ceea ce Israelul contestă.