DISTRIBUIȚI
International News

Cea mai mare centrală sindicală israeliană a anunţat luni- într-o conferinţă de presă – o „grevă generală” imediată, cerând oprirea proiectului de reformă a justiţiei în curs de examinare în parlament şi care divizează profund ţara, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Fac apel la o grevă generală”, a declarat Arnon Bar David, şeful Histadrout. „După sfârşitul acestei conferinţe de presă, Statul Israel se opreşte. Avem misiunea de a opri procesul legislativ şi o vom face”, a afirmat el.


Citeşte şi: Germania este paralizată de una dintre cele mai mari greve din ultimele decenii – Black News

Acest anunţ a fost urmat de un altul, al Asociaţiei medicale israeliene, care declară şi ea o grevă generală ce ar urma să afecteze spitalele şi serviciile medicale publice.

Compania de electricitate s-a alăturat grevei generale iniţiate de Histadrout care se va extinde la aeroporturi, spitale şi centre comerciale.

McDonald’s a anunţat închiderea tuturor filialelor sale în Israel în cadrul grevei generale, conform i24News.tv.

În cursul dimineţii, preşedintele Isaac Herzog ceruse guvernului „să stopeze imediat” munca legislativă asupra proiectului de reformă judiciară, după o noapte marcată de ciocniri între manifestanţi şi poliţişti la Tel Aviv.

Declaraţia premierului israelian Benjamin Netanyahu asupra reformei justiţiei a fost amânată luni din cauza disensiunilor în cadrul coaliţiei guvernamentale, a informat luni televiziunea israeliană.

Citeşte şi: Preşedintele Israelului cere oprirea ‘imediată’ a reformei judiciare – Black News

Postul de televiziune Channel 12 relatase anterior că Benjamin Netanyahu va ţine un discurs la ora locală 10:30 (07:30 GMT) pentru a anunţa suspendarea reformei sale foarte contestate, la câteva ore după un apel în acest sens din partea preşedintelui Isaac Herzog.

Ministrul securităţii naţionale Itamar Ben-Gvir declarase anterior pe Twitter că se opune unei suspendări a reformei.