DISTRIBUIȚI

Isaac Herzog, fost lider al Partidului Muncii, a fost învestit miercuri preşedinte al statului Israel, devenind a unsprezecea persoană care îşi asumă această funcţie în mare parte onorifică, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Cu mâna stângă pe Tora (unul dintre cele trei elemente din care este formată biblia evreiască, constând din cele cinci cărţi atribuite lui Moise – n.r.), el a jurat în faţa deputaţilor din Knesset „să-şi îndeplinească loial rolul de preşedinte”.


Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

„Mă aflu astăzi în faţa voastră onorat şi încântat”, a spus Isaac Herzog, în vârstă de 60 de ani, în discursul său de învestitură, afirmând că vrea să fie „preşedintele tuturor”.

„Misiunea mea este de a face totul pentru a reconstrui speranţa”, a adăugat el, deplângând „criza inedită” traversată de scena politică israeliană recent.

Isaac Herzog a fost ales preşedinte de deputaţi la începutul lunii iunie în plină criză politică, în momentul în care adversarii lui Benjamin Netanyahu, prim-ministrul cel mai longeviv din istoria Israelului, derulau ultimele tratative pentru a-l înlătura de la putere. Ei au reuşit în cele din urmă să formeze un guvern eterogen avându-l în frunte pe liderul dreptei radicale, Naftali Bennett.

În Israel, puterea executivă este în mâinile premierului, în timp ce funcţia preşedintelui este apolitică şi în mare parte ceremonială. El poate totuşi acorda graţieri.

Isaac Herzog îl înlocuieşte în fruntea statului pe Reuven Rivlin, în vârstă de 74 de ani, ales în 2017 pentru un mandat de şapte ani care nu poate fi reînnoit.

Supranumit „Bouji”, Isaac Herzog a fost ales pe 2 iunie cu 87 de voturi ale deputaţilor, faţă de 26 obţinute de adversara sa Miriam Peretz, o educatoare fără experienţă în politică, dar o figură populară în societatea israeliană.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

El a intrat în Parlament pentru prima dată în 2003 şi a petrecut deceniul următor în ministere, înainte de a prelua şefia unui Partid al Muncii în criză în noiembrie 2013.

Ultima sa activitate de până acum a fost aceea din fruntea Agenţiei Evreieşti, o organizaţie internaţională care se ocupă în special de imigraţia evreiască şi de relaţiile cu diaspora. Isaac Herzog a părăsit acest post, pe care îl ocupa din 2018, pentru a candida la preşedinţie.