DISTRIBUIȚI
Heinrich-Böll-Stiftung

Marea Britanie este pe cale să renunţe la un meniu complet în schimbul unei pungi de chipsuri, a ironizat marţi un fost înalt responsabil din Ministerul britanic al Comerţului, vorbind despre ruperea actualelor relaţii comerciale dintre Londra şi Uniunea Europeană în vederea semnării de noi acorduri, după Brexit, transmit AFP şi Press Association, potrivit agerpres.

„Renunţăm la un meniu format din trei feluri, adică relaţia comercială strânsă şi intensă pe care o avem în prezent cu Uniunea Europeană şi partenerii săi, pentru promisiunea unui pachet de chipsuri”, a declarat la radio BBC Martin Donnelly, fost secretar general în Ministerul Comerţului Internaţional (până în martie anul trecut).


Citeşte şi: Un înalt oficial britanic dă asigurări românilor din UK: ‘Drepturile vă vor fi respectate!’

În opinia lui Donnelly, niciun viitor acord semnat de Regatul Unit „nu va compensa ceea ce abandonăm”. ”Trebuie doar să priviţi cifrele, socoteala nu iese, mă tem”, a insistat acesta.

Declaraţiile sale survin în timp ce fostul său şef, ministrul britanic pentru comerţ internaţional Liam Fox – un fervent apărător al ieşirii ţării sale din UE – urmează să susţină marţi un discurs privind avantajele unei politici comerciale independente după Brexit, prevăzut pentru martie 2019.

Londra a hotărât să iasă din uniunea vamală şi de pe piaţa unică europeană pentru a putea semna propriile acorduri comerciale cu ţări terţe.

Citeşte şi: Incendiu puternic în capitala Georgiei

Luni, liderul opoziţiei laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a pledat pentru o nouă uniune vamală cu UE, apreciind că simpla rupere a legăturilor, cum doreşte guvernul conservator al premierului Theresa May, ar putea duce la pierderea a numeroase locuri de muncă în Marea Britanie.

„Când 44% din exporturile noastre merg spre ţări din UE şi 50% din importuri provin din UE, este în interesul nostru ca aceste schimburi să rămână scutite de tarife vamale”, a argumentat Corbyn, într-un discurs salutat atât de sindicate, cât şi de patronatele britanice.