DISTRIBUIȚI
The Irish Times

Irlanda nu s-ar opune unei cereri a Regatului Unit de a amâna cu un an şi nouă luni termenul pentru Brexit, a declarat luni ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Aflat la Geneva, la o reuniune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, şeful diplomaţiei Republicii Irlanda a adăugat că guvernul de la Dublin ar prefera totuşi să se rezolve problemele cu actualul acord privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.


„Am spus tot timpul că dacă va exista o solicitare pentru mai mult timp şi un plan corespunzător, pentru a încerca să facem faţă problemelor rămase, cu siguranţă că Irlanda nu ar constitui un obstacol”, a spus ministrul. „Dar într-adevăr cred că ar trebui acordată atenţie încercării de a rezolva problemele rămase în acest moment, în loc să prelungim Articolul 50”, a precizat el.

Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova