DISTRIBUIȚI
Daily Mirror

Discuţiile cu privire la formarea unui nou guvern nord-irlandez în care puterile sunt împărţite (între unionişti şi naţionalişti, n.r.) au eşuat din cauza disputei privind drepturile vorbitorilor de limbă gaelică, a anunţat miercuri lidera Partidului Democrat Unionist din Irlanda de Nord (DUP), Arlene Foster, potrivit Reuters şi dpa.

”De aproape patru săptămâni suntem angajaţi în negocieri intense cu Sinn Fein. Am încercat să găsim o bază stabilă şi durabilă pentru restabilirea descentralizării. Aceste discuţii au eşuat. În opinia noastră, în prezent nu există nicio perspectivă ca aceste discuţii să ducă la formarea unui executiv”, a declarat Foster, la două zile după ce premierii britanic şi irlandez şi-au exprimat speranţa că blocajul politic de la Belfast se va încheia în curând, conform agerpres.


”Acum îi revine guvernului Majestăţii Sale să stabilească un buget şi să înceapă să ia decizii privind şcolile, spitalele şi infrastructura. Hotărâri importante cu impact asupra fiecărui om din Irlanda de Nord sunt de prea mult timp blocate”, a adăugat lidera DUP.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor membre suplimentarea contribuțiilor naționale pentru a acoperi golul financiar de după Brexit

Începând din ianuarie anul trecut, Irlanda de Nord nu are un guvern delegat, ceea ce a sporit şansele plasării provinciei britanice sub administrarea directă a Londrei, pentru prima dată în ultimii zece ani.

Principalul impediment în negocierile dintre formaţiunea naţionalistă Sinn Fein şi Partidul Democrat Unionist (DUP) este dezacordul cu privire la drepturile vorbitorilor de limbă gaelică.

Londra s-a văzut nevoită să impună un buget privind Irlanda de Nord – primul pas către plasarea provinciei britanice sub administrarea directă a Londrei – întrucât până la 6 noiembrie anul trecut la Belfast nu a fost format un nou guvern în care puterile sunt împărţite.

Acordul de pace din 1998, care a pus capăt violenţelor interconfesionale ce durau de 30 de ani în Irlanda de Nord, a instaurat un mod de guvernare comun între unionişti şi naţionalişti, însă demisia în ianuarie 2017 a vicepremierului Martin McGuinness a distrus coaliţia respectivă. În trecut, guvernarea din Irlanda de Nord a trebuit să fie suspendată în mai multe rânduri de către Londra, ultima oară în 2007.