DISTRIBUIȚI
Extra.ie

Călătorii care sosesc în Irlanda vor fi obligaţi prin lege să informeze autorităţile despre locul în care vor respecta carantina de 14 zile, impusă pentru a lupta împotriva răspândirii noului coronavirus, a anunţat vineri ministrul sănătăţii, Simon Harris, citat de AFP, potrivit agerpres.

Guvernul de la Dublin analizează posibilitatea de a decreta obligatorie carantina, în prezent doar recomandată cu insistenţă, a precizat Simon Harris.


Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Italia

Cu începere de joi şi cel puţin până la 18 iunie, călătorii care sosesc în Irlanda vor trebui să completeze un formular precizând adresa locului în care se vor izola.

„Este vorba despre măsuri extraordinare, dar sunt necesare în această criză de sănătate publică”, a declarat ministrul sănătăţii.

Contravenienţii vor risca o amendă de până la 2.500 de euro sau chiar şase luni de închisoare.

Documentul, disponibil deja în terminalele de feriboturi şi aeroportuare, dar până atunci fără să fie obligatoriu, va asigura o „urmărire mai precisă şi rapidă” consecutivă noilor cazuri.

Citește și : Cel puţin 40 de morţi în accidentul aviatic din sudul Pakistanului

„Formularul va servi la facilitarea controalelor pentru a verifica dacă persoanele care ajung în ţară rămân acolo unde au declarat” că vor sta în carantină, a adăugat ministrul sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Sunt vizaţi toţi călătorii indiferent de naţionalitate, inclusiv din Regatul Unit care a exceptat sosirile din Irlanda de la măsurile de carantină intrând în vigoare la 8 iunie.