DISTRIBUIȚI
REUTERS

Irlanda a intrat de luni într-o nouă fază de relaxare a restricţiilor decretate la 6 ianuarie, cu deschiderea centrelor comerciale neesenţiale şi reluarea activităţilor culturale în muzee, biblioteci sau galerii de artă, relatează EFE, potrivit agerpres.

De luni, până la şase persoane din aceeaşi familie sau din maximum trei case se pot reuni, deşi întâlnirile pot fi organizate doar în exterior, iar cetăţenii se pot deplasa deja pe întregul teritoriu al ţării.


Citeşte şi: Protestele violente din Ierusalim AMÂNĂ o decizie-cheie în justiţie – Black News

În total, 12.000 de magazine îşi deschid porţile săptămâna aceasta, cu măsuri suplimentare de securitate pentru saloanele de coafură sau centrele de cosmetică, în timp ce majoritatea centrelor comerciale vor oferi doar un serviciu de „rezervare şi ridicare” cu comandă prealabilă.

Planul de relaxare eşalonată a început la 12 aprilie în Irlanda în mod limitat, cu revenirea elevilor în bănci şi reluarea activităţii în construcţii pentru proiectele rezidenţiale.

Redeschiderea restului sectorului construcţiilor, precum şi a comerţului neesenţial răspunde unei evoluţii pozitive a pandemiei, care va determina şi viitorul sectorului hotelier şi al restaurantelor, care vor începe să-şi reia activitatea eşalonat la începutul lunii iunie.

În principiu, hotelurile şi alte tipuri de cazare vor primii primii clienţi din 2 iunie, în timp ce barurile şi restaurantele vor putea servi doar în spaţiul exterior grupuri de maximum şase persoane.

Guvernul a avertizat că următoarea fază a planului de relaxare depinde de situaţia epidemiologică şi de evoluţia campaniei de vaccinare.

Citeşte şi: BOMBĂ într-un autobuz plin cu oameni! Cel puţin 11 persoane au murit – Black News

Autorităţile sanitare irlandeze au anunţat vaccinarea, până vinerea trecută, a 1.305.178 de persoane cu prima doză, la o populaţie de aproape 5 milioane de locuitori, în timp ce 494.012 de persoane au efectuat şi rapelul.

Ultimele date publicate duminică arată că Irlanda a înregistrat două noi decese de coronavirus, ridicând numărul total al morţilor la 4.921, şi 514 noi contagieri, astfel încât bilanţul total a ajuns la 252.809 de cazuri.