DISTRIBUIȚI
REUTERS

Guvernul irlandez a anunţat vineri introducerea de noi restricţii, printre care închiderea discotecilor şi distanţarea socială în anumite locuri, pentru a încerca să limiteze contaminările cu COVID-19 şi a preveni răspândirea noii variante Omicron, notează AFP, potrivit agerpres

„A merge înainte în perioada Crăciunului fără restricţii vizând să reducă volumul contactelor personale este pur şi simplu un risc prea mare”, a spus premierul Michael Martin, adresându-se irlandezilor.


Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Urmând recomandările autorităţilor sanitare, de marţi, 7 decembrie, până la 9 ianuarie, discotecile vor trebui să se închidă, iar distanţarea socială va fi restabilită în baruri, restaurante şi hoteluri, cu servire în sală şi maxim şase persoane la o masă.

Capacitatea de primire este redusă la jumătate în instituţiile culturale şi pentru evenimentele sportive, unde purtarea măştii este obligatorie.

În plus, se recomandă limitarea la maxim patru familii a întâlnirilor la domiciliu.

La mijlocul lui noiembrie, Dublinul anunţase deja o serie de măsuri pentru a stopa resurgenţa coronavirusului în Irlanda şi pentru a proteja sistemul medical, la doar câteva săptămâni după ridicarea aproape integrală a restricţiilor în vigoare.

Executivul recomandase să lucreze de acasă atunci când era posibil şi a avansat ora de închidere a barurilor şi restaurantelor la miezul nopţii. Certificatul sanitar, aplicat deja în baruri, restaurante şi cluburi de noapte, fusese extins la locurile de agrement.

Deşi campania de vaccinare este un succes şi creşterea contaminării a putut fi „stabilizată”, apariţia variantei Omicron, un caz fiind depistat în Irlanda, reprezintă „o sursă de îngrijorare”, a spus Michael Martin.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

„Vom face tot ce ne stă în putinţă rezonabil pentru a împiedica această nouă variantă să circule în ţară”, a insistat el. „Dacă Omicron se implantează şi este mai transmisibil, posibilitatea de a avea o criză foarte gravă este evidentă”, a subliniat şeful executivului de la Dublin.

Irlanda, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori unde aproape 90% dintre cei peste 12 ani sunt complet vaccinaţi, a înregistrat vineri 5.419 de cazuri pozitive, potrivit ultimelor date oficiale. Pandemia a făcut în ţară peste 5.700 de morţi, reaminteşte AFP.