DISTRIBUIȚI
The Irish Times

Viceprim-ministrul irlandez Simon Coveney a exprimat luni, la Bruxelles, ‘frustrarea’ guvernului său în urma incapacităţii Marii Britanii de a ratifica un acord pentru o ieşire ordonată din Uniunea Europeană, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Evident, există frustrare’, le-a declarat jurnaliştilor Simon Coveney, care deţine şi funcţia de ministru de externe, după o reuniune cu şefii diplomaţiilor din Uniunea Europeană.


Citește și : Cinci deputaţi conservatori europeni, expulzaţi de pe aeroportul din Caracas, vor încerca să intre în Venezuela prin Columbia

Prim-ministrul britanic Theresa May încearcă să convingă parlamentul de la Londra să valideze acordul semnat cu liderii UE în noiembrie 2018, în schimbul câtorva modificări.

Însă liderii europeni, aşa cum a arătat Coveney, au subliniat că acest lucru nu este posibil, şi că în acord ar trebui să figureze clauza ce garantează că între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda nu va exista o frontieră fizică.

‘Sarcina mea este să încerc să protejez interesele irlandeze şi poporul irlandez în cursul Brexit-ului, care nu este o politică irlandeză’, a menţionat el.

‘Suntem pe cale să cheltuim milioane de euro în Irlanda pentru a ne pregăti pentru un Brexit fără acord în scopul de a încerca să protejăm cetăţenii irlandezi’, a continuat el.

‘Nu este ceva cu care ne dorim să ne confruntăm. Bineînţeles că dorim o soluţie. Şi da, există frustrare’, a declarat Coveney.

‘Ne rămân mai puţin de 40 de zile până când Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană şi încă nu ştim ce anume cere guvernul britanic pentru a permite ca acest acord să fie ratificat’, a rezumat ministrul irlandez.

Simon Coveney s-a întâlnit anterior în cursul zilei cu negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

Acesta urma să discute luni cu omologul său britanic, Stephen Barclay, care pregăteşte terenul pentru deplasarea premierului Theresa May la Bruxelles în această săptămână.

Citește și : Franța: Mai mulţi deputaţi vor penalizarea antisionismului

La sosirea sa la Bruxelles, şeful diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt, a dat asigurări că Londra sprijină ‘necondiţionat’ acordurile de pace în Irlanda de Nord.

Hunt a mai declarat că atât Londra, cât şi Bruxellesul vor trebui să dea dovadă de flexibilitate pentru a revizui acordul într-o formă care să poată fi acceptată de parlamentul britanic.

‘Însă ceea ce ne trebuie este încredere şi o viziune din partea ambilor, pentru că în joc este relaţia Marii Britanii cu vecinii săi europeni pentru viitorii 25 de ani’, a punctat el.