DISTRIBUIȚI
mirror.co.uk

Prim-ministrul Irlandei de Nord Arlene Foster (foto) l-a acuzat miercuri pe vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic că „nu este serios” în încercarea de a rezolva dificultăţile comerciale post-Brexit cu provincia britanică, relatează joi Reuters, potrivit agerpres.

Foster, şefa Partidului Democrat Unionist (DUP), şi-a reiterat apelul pentru ca guvernul britanic să revoce unilateral un protocol menit să uşureze comerţul dintre Irlanda de Nord şi UE, dar care l-a perturbat pe cel cu Marea Britanie continentală. „Este timpul ca guvernul Regatului Unit să acţioneze unilateral”, a cerut ea.


Citeşte şi: O echipă de medici români a ajuns în capitala Slovaciei

„Este clar că Maros Sefcovic şi echipa sa nu sunt serioşi. Din 29 ianuarie până în 24 februarie, Uniunea Europeană s-a eschivat, a temporizat şi a închis ochii la criza serioasă din cadrul reţelei noastre de aprovizionare”, a declarat ea într-un comunicat, cerând prim-ministrului britanic Boris Johnson să facă „un pas înainte pentru a proteja Regatul Unit”.

„Cu un răspuns încăpăţânat şi inflexibil de la Bruxelles, a devenit acum o obligaţie a guvernului să facă un pas înainte şi să protejeze piaţa internă a Regatului Unit”, a adăugat ea.

Disputa a aruncat o umbră peste un acord comercial post-Brexit convenit la sfârşitul anului trecut şi care ameninţă să afecteze în continuare viitoarele legături între vecini.

Citeşte şi: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab

Comentariile lui Foster sunt în contradicţie cu o declaraţie comună a Regatului Unit şi UE, care sugerează că, prin negocieri, se încearcă soluţionarea impasului.

„Marea Britanie a menţionat că va oferi un nou plan operaţional în ceea ce priveşte supermarketurile şi furnizorii acestora, alături de investiţii suplimentare în soluţii digitale pentru comercianţi în conformitate cu Protocolul”, potrivit declaraţiei.

Reprezentanţii Regatului Unit şi ai UE au anunţat totodată că se vor întâlni din nou.