DISTRIBUIȚI
Reuters

Poliţia irlandeză a anunţat miercuri că îşi va suplimenta patrulele şi va crea ”puncte de control itinerante” de-a lungul frontierei cu provincia britanică Irlanda de Nord, după încheierea perioadei de tranziţie aferentă Brexitului (1 februarie – 31 decembrie 2020), relatează AFP, potrivit agerpres.

Comisarul Liam Geraghty a declarat că un număr ”crescut” de poliţişti va fi desfăşurat începând de vineri pe cei 500 de kilometri ai frontierei terestre ce separă Republica Irlanda – ţară membră a Uniunii Europene – de Regatul Unit.


Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Va fi ”o creştere în vizibilitate, o creştere a numărului de patrule şi al punctelor de control itinerante”, a precizat Geraghty în faţa jurnaliştilor reuniţi în portul Dublin, adăugând că vor exista şi ”controale suplimentare asupra vehiculelor care trec frontiera”.

Regatul Unit, care a ieşit oficial din Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, a continuat să aplice normele comunitare în perioada de tranziţie. Ţara va părăsi joi, la 23:00 ora Londrei şi GMT, piaţa unică europeană, uniunea vamală şi programul european de schimburi de studenţi Erasmus. Comisarul Geraghty a declarat că poliţia este ”extrem de conştientă că grupările infracţionale vor încerca să profite de orice schimbare care se va produce” începând din acel moment.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

Poliţia ”nu va fi postată la frontieră, nu va ocupa posturi de control şi nici nu va păzi infrastructuri”, a adăugat el, restabilirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord fiind interzisă de Acordul din Vinerea Mare. Acest acord a fost încheiat în 1998 şi a pus capăt unei perioade de trei decenii de violenţe între loialiştii protestanţi şi republicanii catolici.

Pentru a evita o revenire la tensiunile legate de acest conflict soldat cu peste 3.500 de morţi, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au încheiat un protocol ce prevede dispoziţii vamale specifice pentru provincia Irlanda de Nord.