DISTRIBUIȚI
REUTERS

Guvernul irlandez a aprobat vineri a treia doza de vaccin (”booster”) împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 16 ani care s-au vaccinat cu schema completă cu cel puţin cinci luni în urmă sau, în cazul vaccinului Johnson&Johnson, cu trei luni în urmă, relatează EFE, potrivit agerpres

Ministrul Sănătăţii, Stephen Donnelly, a informat într-un comunicat că a acceptat în acest sens recomandările Comitetul Consultativ Naţional pentru Imunizare (NIAC).


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

El a precizat că vaccinarea pentru această nouă grupă de vârstă va începe în curând, având în vedere că nu a trecut intervalul stabilit între cea de-a doua şi cea de-a treia doză de vaccin. Deocamdată, autorităţile irlandeze vaccinează cu doza de supra-rapel persoanele de peste 50 ani, cele care au deficienţe imunologice, precum şi personalul sanitar.

Ulterior, vor fi vaccinate, în ordinea priorităţii, femeile însărcinate, cei cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani şi apoi categoria 16-39 de ani în ordine descendentă.

Donnelly a confirmat că de vineri se introduc noi restricţii pentru copiii sub 12 ani, care nu vor putea participa la activităţi extra-şcolare în interior, precum serbările de Crăciun, aniversările sau celebrările religioase.

De asemenea, guvernul recomandă copiilor de peste 9 ani să poarte măşti sanitare în transportul public şi în magazine, care vor fi de asemenea obligatorii în sălile de curs începând cu clasa a III-a.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

Aceste măsuri, a precizat Donnelly, sunt menite să frâneze creşterea numărului de cazuri înaintea Crăciunului, guvernul fiind încrezător că nu vor fi necesare alte restricţii.

Potrivit ultimelor date, Irlanda a raportat joi 4.763 de noi cazuri COVID-19, cu aproape o mie în plus faţă de ziua precedentă.