DISTRIBUIȚI
thaimilitaryandasianregion.blogspot.com

Iranul intenţionează să cumpere de la Rusia avioane de luptă multirol Su-35, a anunţat şeful forţelor aeriene militare, generalul Hamid Vahedi, citat duminică seara de o media locală, potrivit AFP şi agerpres.

„Achiziţia de avioane Suhoi Su-35 este luată în considerare de armata aeriană” a Iranului, a declarat generalul pentru Borna, o agenţie de presă afiliată Ministerului Sporturilor iranian.


Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

SUA ameninţă cu sancţiuni severe toate ţările care fac comerţ cu forţele iraniene, în special cu Gardienii Revoluţiei – armata de elită a regimului de la Teheran – inclusă pe lista neagră cu „organizaţii teroriste”.

De mai mulţi ani, Iranul şi Rusia poartă discuţii cu privire la livrarea către Teheran a unor avioane de luptă Suhoi Su-30, atrăgându-şi critici din partea Washingtonului.

„Achiziţionarea avioanelor Suhoi Su-30 nu mai este pe ordinea de zi”, a indicat Vahedi, explicând: „Noi sperăm să cumpărăm în perspectivă avioane de vânătoare Su-35 de generaţia 4++”, o versiune a modelului Suhoi Su-30 cu fuzelaj, motoare şi avionică modernizate.

Teheranul şi Moscova au încheiat în 2007 un contract pentru livrarea sistemului antirachetă S-300 rusesc, dar în 2010 Rusia a suspendat vânzarea, conformându-se unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la programul nuclear iranian.

În 2015, cu puţin timp înainte de încheierea unui acord internaţional privind programul nuclear iranian, Moscova a autorizat din nou livrarea S-300.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Ministerul iranian al Apărării declarase pentru mass-media locale în 2016 că ţara este de acum „în posesia sistemului strategic S-300”.

Rusia a lansat la 9 august un satelit iranian de observare care, potrivit presei americane, ar putea fi utilizat de către Moscova pentru a-şi susţine ofensiva în Ucraina, o supoziţie respinsă de Teheran, conform agenţiei de presă menţionate.