DISTRIBUIȚI
Tug boats are moored next to Israeli-linked tanker MT Mercer Street, off the Fujayrah port in the United Arab Emirates, on August 3, 2021. - On July 29, two crew members of the tanker MT Mercer Street, managed by a prominent Israeli businessman's company, are killed in what appears to be a drone attack off Oman, the vessel's London-based operator and the US military say, with Israel blaming Iran. (Photo by Karim SAHIB / AFP)

Iranul a decis să ia „măsuri punitive” împotriva Greciei în legătură cu confiscarea petrolului iranian de pe o navă sechestrată în largul coastelor greceşti, a informat vineri publicaţia semi-oficială Nour News, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Nour News, care este apropiată de organismul de securitate al statului iranian, nu a spus ce fel de acţiune va întreprinde Iranul.


Citește și : Putin vrea să restaureze imperiul rus şi războiul ar putea să nu se încheie în 2022

Anterior vineri, Iranul l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Elveţiei, care reprezintă interesele SUA la Teheran în urma ruperii relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări după Revoluţia Islamică din 1979, pentru a protesta împotriva sechestrării petrolului iranian de pe o navă operată de Rusia lângă Grecia la cererea justiţiei americane, a anunţat Ministerul de Externe într-un comunicat citat de media iraniene.

Iranul a cerut din nou vineri „ridicarea imediată” a sechestrării navei ce transporta petrol iranian şi a fost reţinută la jumătatea lunii aprilie de Grecia la cererea Statelor Unite, acuzate de Teheran de „violarea clară a legii maritime” şi a „convenţiilor internaţionale”, adaugă France Presse.

Iranul şi-a reiterat de asemenea opoziţia faţă de „presiunea şi intervenţia guvernului american”, care au condus la confiscarea navei, pe care o consideră aflată sub „suveranitatea Republicii Islamice”.

Dar, conform documentelor deţinute de garda de coastă elenă, petrolierul este încă sub pavilionul Rusiei, notează AFP.

La 19 aprilie, autorităţile elene au sechestrat petrolierul rus Pegas, redenumit Lana câteva zile mai târziu, în largul insulei Evia, în virtutea sancţiunilor europene legate de războiul din Ucraina. Potrivit informaţiilor de atunci, nava transporta 115.000 tone de petrol iranian.

Citește și : Armele au devenit cauza principală de deces în rândul tinerilor americani

 

Miercuri, o purtătoare de cuvânt a poliţiei portuare greceşti a declarat că petrolul urmează să fie „transferat în Statele Unite (…) în urma unei cereri din partea justiţiei americane”.

O sursă din interiorul gărzii de coastă elene a declarat la rândul său că transferul petrolului către o navă sub pavilion liberian a început joi şi „va dura câteva zile”.