DISTRIBUIȚI
Operation World

Iranul intenţionează să găzduiască o conferinţă în capitala Teheran săptămâna viitoare asupra viitorului politic şi formarea unui nou guvern în Afganistan, informează luni DPA, potrivit agerpres.

„La conferinţa de miercuri, de săptămâna viitoare (27 octombrie), vor participa miniştrii de externe ai ţărilor vecine precum şi reprezentantul Rusiei”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Saeed Khatibzadeh.


Citeşte şi: Milioane de vieți depind de modul în care se termină pandemia – Black News

Potrivit lui Khatibzadeh, Iranul va face apel, în timpul reuniunii, la formarea unui guvern în care toate grupurile politice – „inclusiv talibanii” – să fie reprezentate.

Ceea ce vrea Iranul în Afganistan este pacea, ceea ce nu vrea este violenţa şi terorismul, a spus el. Pe această cale, toate statele vecine ar trebui să fie alături de poporul afgan, a mai spus purtătorul de cuvânt la o conferinţă de presă la Teheran.

În Iran, există încă diferende de opinie cu privire la modul în care ar trebui guvernul să trateze cu gruparea islamistă de linie dură talibană în viitorul apropiat.

Unele cercuri politice de la Teheran cred că talibanii s-au schimbat şi nu mai sunt mişcarea islamistă din ultimii ani. Cu toate acestea, alţii spun că evoluţiile recente au dovedit doar contrariul. Mai mult, spun ei, Iranul şiit va rămâne întotdeauna un
duşman religios pentru extremiştii talibani suniţi.

Citeşte şi: Ruşii aveau o ‘CÂRTIŢĂ’ în cabinetul ministrului francez al apărării – Black News

Un nou val de refugiaţi de care se teme Teheranul, ca după invazia sovietică a Afganistanului în 1979, până acum nu a reuşit să se materializeze. Motivul, potrivit observatorilor, este şi criza economică acută din Iran, precum şi controalele stricte din cauza pandemiei de coronavirus.

Zonele-tampon provizorii stabilite la cele trei puncte de trecere a frontierei din nordul şi sud-estul ţării au rămas goale până acum.