DISTRIBUIȚI
Daily Express

Oficialii din Iran susţin că ţara se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus. Numărul de noi infecţii a crescut din nou la peste 3.000 pe zi, relatează The Guardian. Iranul a fost una dintre primele ţări afectate de virus, în afara Chinei, informează mediafax.

Ultimele cifre publicate vineri de Departamentul de Sănătate din Iran au indicat 144 de decese în ultimele 24 de ore, iar numărul de noi infecţii a crescut la 3.049. Numărul total de morţi de la debutul pandemiei este 23.952. Douăzeci şi opt de provincii ale ţării, inclusiv capitala, Teheran, sunt clasificate ca roşii sau galbene.


Citește și : Numai gura ce-i de el! În pofida retoricii acide a lui Lukaşenko, Belarusul are toate frontierele deschise

Specialiștii din Iran susțin că sistemul de codare a culorilor din ţară nu mai are niciun sens. „Nu mai avem portocaliu şi galben, întreaga ţară este pe roşu”, a declarat Iraj Harirchi, directorul Centrului naţional de control al coronavirusului. El a avertizat că numărul morţilor ar putea ajunge la 45.000, odată cu complicaţiile aduse de sezonul gripal care va ajunge în curând.

Abbas Ali Dorsti, vicecancelar pentru sănătate la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Tabriz, a explicat că evenimentele din ultimele săptămâni, precum creşterea călătoriilor, nerespectarea protocoalelor și nefolosirea măştilor au dus la o creştere evidentă a infecţiilor.

Peste 400.000 de iranieni sunt înregistraţi oficial că au contractat virusul. Cifre oficiale, însă sunt considerate de specialişti ca fiind subestimate.

Citește și : Crește numărul infecțiilor cu coronavirus în Belgia

Criza sanitară vine într-un moment de presiune fără precedent asupra economiei iraniene afectată de sancţiunile care lovesc moneda şi ridică preţul bunurilor.

Disputa politică dintre SUA şi Iran privind sancţiunile s-a intensificat în ultimul an.