DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Externe al Iranului l-a convocat pe ambasadorul britanic de la Teheran, ca reacţie la „comentarii intervenţioniste” ale Ministerului de Externe al Regatului Unit, informează miercuri agenţia de presă iraniană Tasnim, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

„Prin emiterea de declaraţii unilaterale, partea britanică arată că are un rol în scenariile beligerante ale teroriştilor activi în Republica Islamică”, a declarat directorul general pentru Europa de Vest din cadrul Ministerului de Externe iranian, după ce a subliniat că afirmaţiile Londrei în legătură cu problemele interne ale Iranului „se bazează pe interpretări false şi provocatoare”.


Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Ministerul Afacerilor Externe britanic a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri iranian, diplomatul iranian de cel mai înalt rang din Regatul Unit, după acţiunile de reprimare a protestelor ce au urmat morţii tinerei Mahsa Amini în custodia poliţiei de la Teheran.

Trimisul britanic la Teheran a fost convocat marţi.

Oficialul iranian a adăugat că Teheranul va lua în considerare opţiunile posibile ca răspuns la orice acţiune neobişnuită din partea Regatului Unit.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

Tânăra iraniană kurdă Mahsa Amini a fost arestată pe 13 septembrie de poliţia moravurilor din Teheran, pentru că purta o „ţinută nepotrivită” şi că a încălcat astfel codul vestimentar extrem de strict pentru femei în Republica Islamică. Femeile trebuie să îşi acopere părul şi corpul până sub genunchi şi nu au voie să poarte pantaloni strâmţi sau blugi rupţi.

Mahsa Amini a murit pe 16 septembrie, la spital, la trei zile după ce a fost arestată. După moarte ei, în Iran a izbucnit un val de proteste antiguvernamentale.