DISTRIBUIȚI

Iranul a declarat că Statele Unite au făcut o „greşeală” trimiţând o dronă de supraveghere în spaţiul său aerian şi a avertizat Washingtonul să nu o mai repete, informează vineri DPA, potrivit agerpres.

„Sperăm că duşmanii noştri nu vor face din nou astfel de greşeli”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Mousavi, într-un interviu pentru postul naţional IRIB.


Citeşte şi: Trump a ordonat atacarea Iranului, dar apoi s-a răzgândit brusc

„Am informat ONU şi am depus un protest acolo împotriva acestei încălcări clare şi provocatoare din partea Statelor Unite”, a adăugat el.

Pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor guvernului, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a scris pe Twitter ceea ce el a spus că erau coordonatele dronei în momentul când a fost vizată. El a declarat de asemenea că epava dronei doborâte a fost recuperată în apele iraniene.

Citeşte şi: Confruntări violente în faţa Parlamentului din Georgia. Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc!

Potrivit Washingtonului, aparatul fără pilot zbura la 34 de kilometri de coasta iraniană când a fost doborât.