DISTRIBUIȚI
RFE/RL

Petrolierul britanic Stena Impero reţinut vineri de Iran a fost implicat într-un accident cu o ambarcaţiune de pescuit iraniană şi a ignorat apelul de urgenţă al acesteia, a transmis agenţia de ştiri Fars din Iran, sâmbătă, citând un oficial, conform Reuters, potrivit agerpres.

Toţi cei 23 de membri ai petrolierului sunt acum în portul Bandar Abbas şi vor rămâne pe vas până la sfârşitul unei investigaţii în curs de desfăşurare, l-a citat Fars pe acest oficial.


Citește și : 50 de migranţi au intrat ‘în mod ilegal’ în Spania din Maroc, la Melilla

„A fost implicat într-un accident cu o navă de pescuit iraniană… Când aceasta a trimis un apel de urgenţă, vasul sub pavilion britanic a ignorat acest lucru”, a declarat pentru Fars şeful Organizaţiei Maritime şi a Porturilor din provincia sudică Hormozgan, Allahmorad Afifipour.

„Petrolierul se află acum în portul Bandar Abbas din Iran şi toţi cei 23 de membri ai echipajului vor rămâne pe navă până la finalizarea anchetei”, a adăugat el.

Echipajul este alcătuit din 18 cetăţeni indieni şi alţi cinci din Rusia, Filipine, Lituania şi din alte ţări, a spus Afifipour.

Stena Impero a fost dus la Bandar Abbas vineri seara de forţele navale ale Gărzilor Revoluţionare şi anchetarea accidentului a început sâmbătă, a mai declarat Afifipour, potrivit agenţiei Fars.

Marea Britanie a anunţat anterior că este în căutare urgentă de informaţii despre petrolier, care se îndrepta spre un port din Arabia Saudită şi brusc şi-a schimbat cursul după trecerea prin strâmtoarea de la intrarea în Golful Persic.

Citește și : Convorbire telefonică între Trump și Macron. Cei doi președinți au discutat despre dosarul iranian și taxa ‘GAFA’

Relaţiile deja încordate dintre Iran şi Occident au devenit din ce în ce mai tensionate de când marina britanică a capturat petrolierul iranian Grace 1 în Gibraltar, pe 4 iulie, sub suspiciunea de contrabandă cu petrol către Siria, ceea ce încalcă sancţiunile UE.

Un alt petrolier sechestrat vineri de Iran în Golf, Mesdar, sub pavilion liberian, a fost eliberat.