DISTRIBUIȚI
www.islamtimes.org

Iranul este „hotărât” să continue negocierile asupra programului său nuclear, a declarat joi ministrul iranian al afacerilor externe, după două zile de negocieri indirecte cu SUA, la Doha, informează AFP, potrivit agerpres

„Suntem hotărâţi să continuăm negocierile până când se va ajunge la un acord realist”, a declarat Hossein Amir-Abdollahian, după o discuţie la telefon cu omologul său qatariot Mohammed bin Abderrahman Al-Thani, potrivit unui comunicat oficial.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Această declaraţie intervine în condiţiile în care SUA s-au declarat miercuri „dezamăgite” de negocierile indirecte cu Teheranul, demarate la Doha cu medierea Uniunii Europene, în vederea deblocării negocierilor de la Viena asupra programului nuclear iranian.

„Discuţiile indirecte de la Dona s-au încheiat” şi „noi suntem dezamăgiţi că Iranul a refuzat să răspundă pozitiv la iniţiativa UE şi, prin urmare, nu s-a înregistrat niciun progres”, a declarat miercuri seara un purtător de cuvânt al Departamenului de Stat american.

La rândul său, coordonatorul UE, Enrique Mora, şi-a exprimat regretul că nu a constatat „progresele sperate” de echipa sa în aceste discuţii.

„Evaluarea noastră a recentei etape de negocieri de la Doha este pozitivă”, a declarat cu toate acestea ministrul iranian. „Insist asupra faptului că ţinem în mod serios să ajungem la un acord bun, solid şi durabil”, a adăugat el, reiterând că „un acord este realizabil dacă SUA sunt realiste”.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Negocierile din Austria, începute în aprilie 2021, sunt menite să reintegreze SUA în acordul asupra programului nuclear iranian încheiat în 2015 şi să readucă Iranul la respectarea integrală a angajamentelor sale dictate de acest pact.