DISTRIBUIȚI
AFP

Autorităţile iraniene au condamnat miercuri o rezoluţie a Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, adoptată marţi, în semn de sprijin faţă de protestele care au avut loc în Iran la sfârşitul lunii decembrie, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Ghassemi, ”a condamnat ferm” rezoluţia, calificată drept ”un act de ingerinţă” în afacerile interne al Iranului, au relatat media, conform agerpres .


În opinia sa, ”astfel de rezoluţii şi de declaraţii ostile ale guvernului american arată natura dominatoare a liderilor SUA”, inamicul declarat al Iranului.

Citește și : Aproximativ 68% dintre ruşi consideră SUA ca principalul inamic al Rusiei (sondaj)

Adoptată aproape în unanimitate, rezoluţia declară sprijinul Camerei Reprezentanţilor faţă de ”poporul iranian angajat în manifestaţii legitime şi paşnice împotriva unui regim opresor şi corupt” şi ”condamnă încălcările grave ale drepturilor omului, corupţia şi activităţile de destabilizare comise de către regimul iranian împotriva iranienilor”.

Violenţele şi tulburările izbucnite în mai multe oraşe iraniene în perioada 28 decembrie – 1 ianuarie, în timpul protestelor împotriva traiului scump şi împotriva puterii, s-au soldat cu 21 de morţi, potrivit unui bilanţ oficial.

Parlamentarii americani au cerut printre altele administraţiei preşedintelui Donald Trump să impună Iranului noi sancţiuni pentru încălcarea drepturilor omului.