DISTRIBUIȚI

Autorităţile iraniene au condamnat duminică mesajul de pe Twitter al ambasadorului Franţei la Washington, Gerard Araud, care punea în discuţie dreptul Teheranului de a îmbogăţi uraniu după anul 2025, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

În virtutea Planului de acţiune comprehensiv comun ( JCPOA), acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, regimul iranian a acceptat să-şi limiteze programul nuclear în schimbul unei ridicări progresive a sancţiunilor care îl vizează.


Citește și : Organizatorii protestelor din Sudan cer un guvern civil în discuţiile cu liderii militari

Anumite restricţii pot fi ridicate la zece ani după intrarea în vigoare a acordului, iar altele după 15 ani.

Preşedintele american Donald Trump a denunţat acest acord anul trecut, considerând că textul nu ar fi sufucient de restrictiv pentru a împiedica Iranul să se doteze, la termen, cu arma nucleară.

Ambasadorul Franţei la Washington, Gerard Araud, a apreciat sâmbătă pe Twitter că este „fals să spunem că la expirarea JCPOA, Iranul va fi autorizat să-şi îmbogăţească uraniul”.

Acest mesaj a fost suprimat ulterior, dar autorităţile iraniene au cerut explicaţii Franţei, considerând că afirmaţiile diplomatuli, care se va pensiona în 20 aprilie, constituie o „violare majoră a obiectului şi obiectivului JCPOA” şi că ele ar necesita o „clarificare imediată din partea Parisului”.

Citește și : Zelensky, câștigător al primului tur al alegerilor din Ucraina, nu s-a prezentat la dezbaterea cu Poroșenko