DISTRIBUIȚI

Iranul a anunţat că va adopta o poziţie mai fermă în reducerea angajamentelor din Acordul nuclear din 2015, dar şi că relaţia cu Franţa a devenit una mai apropiată după discuţiile dintre preşedinţii Rouhani şi Macron, potrivit Reuters, transmite și news.ro.

Iranul este gata să adopte o poziţie mai fermă în reducerea angajamentelor luate în Acordul nuclear din 2015, dacă ţările europene nu iau acţiune în vederea salvării acestuia, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.


Citește și: Dorian a lovit cu o forță catastrofală Bamahas! NICIODATĂ nu s-a mai întâmplat așa ceva – VIDEO

„Iranul este pregătit să îşi reducă angajamentele dacă părţile europene nu arată suficientă determinare… Al treilea pas a fost desemnat şi va fi mai puternic decât primul şi al doilea, pentru a crea echilibru între drepturile Iranului şi angajamentele luate faţă de JCPOA (planul de acţiune comun, n.r.)”, a spus Abbas Mousavi, citat de agenţia IRNA.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Guvernului iranian a declarat luni că viziunile ţării sale şi ale Franţei au devenit mai apropiate privind Acordul nuclear.

Acest fapt este datorat, în special, discuţiilor telefonice dintre preşedinţii Hassan Rouhani şi Emmanuel Macron.

Citește și: Clădire prăbușită ‘ca un castel de cărți’! 15 oameni au murit!

„Din fericire, punctele de vedere au devenit mai apropiate asupra mai multor probleme şi acum sunt purtate discuţii tehnice despre modul în care trebuie îndeplinite angajamentele europenilor în Acordul nuclear”, a spus Ali Rabiei pentru televiziunea de stat, fără a da mai multe detalii.

De când Statele Unite s-au retras anul trecut din Acordul nuclear, ţările europene implicate au încercat să convingă Iranul să rămână obedient şi să promită că îşi apără interesele economice de sancţiunile SUA.