DISTRIBUIȚI
Fox News

Iranul a comunicat miercuri decizia unei noi reduceri a angajamentelor sale nucleare prin anunţarea unei implicări mai mari în cercetarea şi dezvoltarea în domeniu, după eşecul temporar al încercării de mediere din partea Franţei a dialogului dintre Teheran şi Washington, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-o alocuţiune televizată, preşedintele Hassan Rohani a anunţat că a „dat ordin” Organizaţiei energiei atomice iraniene „să adopte orice măsură necesară în materie de cercetare şi dezvoltare şi să abandoneze toate angajamentele în vigoare în acest domeniu” astfel încât să doteze ţara cu tot ce are „nevoie pentru a îmbogăţi” uraniul.


Citeşte şi: Uraganul Dorian a făcut un dezastru istoric în Bahamas: Cel puţin 20 de morţi!

Această măsură a fost adoptată deoarece „nu am ajuns la rezultatul pe care îl doream” în cadrul recentei încercări diplomatice ale Parisului de a evita ca acordul internaţional privind capacităţile nucleare ale Iranului încheiat în iulie 2015 la Viena să sară în aer, a adăugat preşedintele Rohani.

Măsurile anunţate de Rohani reprezintă a „treia fază” a unui plan de reducere a angajamentelor iraniene lansat în mai ca formă de represalii faţă de decizia SUA din urmă cu un an de a se retrage din pactul validat de Consiliul de Securitate al ONU.

Pe lângă anunţul dezvoltării de centrifuge care să grăbească îmbunătăţirea uraniului, Iranul a anunţat, de asemenea, că va mai acorda două luni puterilor europene pentru a încerca să salveze pactul multilateral.

Prin acordul de la Viena se ridicau o parte din sancţiunile internaţionale care izolau Iranul de ani de zile în schimbul limitării drastice a programului său nuclear cu scopul de a face imposibilă obţinerea armei nucleare de către regimul de la Teheran. Considerând aceste garanţii insuficiente, administraţia Trump vrea să forţeze Iranul să negocieze un acord mai constrângător. în acest scop, a adoptat faţă de această ţară politica „presiunii maxime”, bazată pe sancţiuni ce urmăresc să interzică toate vânzările de petrol iranian.

Vezi şi: Atentat sinucigaş în vecinătatea cartierului general al NATO din Kabul – VIDEO

Din mai, Iranul a revenit asupra anumitor restricţii impuse programului său nuclear, crescând stocurile de uraniu îmbogăţit peste limita fixată în acord şi îmbogăţind acestui minereu la un nivel interzis prin pactul de la Viena, adică ce depăşeşte 3.67%. În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea, acordul impune restricţii importante în domeniul centrifugelor, element cheie în ciclul de îmbogăţire a uraniului.

Pe 7 iulie, Iranul a acordat 60 de zile, până joi, 5 septembrie, restului de state care fac parte din acest acord (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) pentru a ajuta Teheranul să ocolească sancţiunile americane ce paralizează economia iraniană, în caz contrar Iranul urmând să se elibereze de obligativitatea îndeplinirii altor obligaţii asumate. Fără a nega progresele importante realizate în negocieri, Rohani a anunţat că acordă Europei un nou termen de 60 de zile pentru a răspunde exigenţelor Teheranului. În absenţa satisfacerii acestora, Teheranul va continua să renunţe la angajamentele asumate.