DISTRIBUIȚI

Două instituţii guvernamentale iraniene au fost supuse unor atacuri masive ale hackerilor în această săptămână, a indicat joi un responsabil de rang înalt de la Teheran, fără a da detalii despre ţinte sau potenţialii suspecţi, informează Reuters, potrivit agerpres.

Unele organisme guvernamentale şi-au închis temporar serviciile de internet ca măsură de precauţie, a afirmat Abolghasem Sadeghi, din cadrul Organizaţiei pentru Tehnologia Informaţiei, la postul oficial de televiziune.


Citește și: Merkel înăsprește restricțiile în Germania

‘Atacurile cibernetice întâmplate luni şi marţi sunt în curs de investigare’, a spus Sadeghi, precizând că acestea au fost ‘importante şi pe scară mare’.

Iranul afirmă că se află în alertă ridicată împotriva atacurilor online, de care în trecut a acuzat Statele Unite şi alte ţări.

Oficiali americani au declarat în octombrie 2019 că SUA au întreprins un atac informatic împotriva Iranului după loviturile cu drone împotriva unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită, puse de Washington şi Riad pe seama Teheranului. Acesta a negat implicarea în atacuri, care au fost revendicate de rebelii houthi din Yemen, sprijiniţi de Iran.

Statele Unite şi alte puteri occidentale au acuzat de asemenea Iranul că a încercat să le atace reţelele.

Citește și: Barron Trump a fost și el testat pozitiv la COVID-19

Surse au declarat pentru Reuters în aprilie că hackeri care acţionau în interesul Iranului au vizat conturile personale de email ale angajaţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în timpul pandemiei. Teheranul a negat orice implicare.

Tensiunile dintre Teheran şi Washington au escaladat începând din 2018, când preşedintele american Donald Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear din 2015 al marilor puteri cu Iranul, şi a reimpus sancţiuni care au lovit puternic economia acestei ţări.